Radu a fost desemnat recent cel mai bun jucător de la Celta Vigo în luna octombrie, iar portarul a oferit câteva declarații pentru site-ul oficial al clubului.
Ionuț Radu, desemnat jucătorul lunii octombrie la Celta Vigo
Goalkeeper-ul român a dezvăluit că joacă în continuare cu dureri la deget, după o accidentare suferită la începutul acestei luni. În ciuda problemelor medicale, portarul român a ratat o singură partidă, cea cu Dinamo Zagreb (3-0) din Europa League, iar ulterior a revenit printre titulari.
"Sunt bine, chiar dacă degetul încă mă doare puțin. Nu pot să mă opresc pentru că avem multă treabă de făcut în acest sezon. E momentul pentru sacrificiu acum.
Au fost niște luni minunate la Celta, însă la început a fost puțin dificil pentru că nu găseam o locuință. Acum, totul este în regulă, chiar mai bine decât mă așteptam.
În fiecare săptămână avem același entuziasm, muncim mult și suntem pregătiți. La începutul sezonului am fost foarte dezamăgit pentru că jucam foarte bine, dar obțineam doar remize. Apoi, au început să vină victoriile", a spus Ionuț Radu.
Cu Radu titular atât în Europa League, cât și în LaLiga, Celta Vigo traversează o formă excelentă: formația de pe Balaidos ocupă locul 4 în grupa unică din UEL, iar în campionat are 3 victorii în ultimele 4 etape și se află pe poziția a 12-a.