Informaţia a fost relatată luni de ziarul Mundo Deportivo şi confirmată agenţiei EFE de surse din cadrul clubului. Acestea au adăugat că, în weekendul trecut, s-a înregistrat un record de vânzări şi la magazinul oficial al clubului, situat pe stadion; duminică, în ziua meciului, încasările au depăşit, pentru prima dată, pragul de 800.000 de euro.
Barcelona, încasări uriașe după derby-ul cu Real Madrid!
Suma de 19,1 milioane de euro obţinută din bilete o depăşeşte pe cea de 16,5 milioane generată în timpul Clasico din luna mai. Aceasta, deşi asistenţa la cel mai recent meci, câştigat de Real Madrid cu 2-1, a fost uşor mai mică decât cea de acum cinci luni (62.055 de spectatori, faţă de 62.213 în luna mai).
Preţurile mai mari ale biletelor, rezultate în urma aplicării unui sistem de preţuri dinamice, precum şi creşterea numărului de locuri VIP, explică această diferenţă a încasărilor dintre cele mai recente două confruntări Clasico.
Preţul mediu al unui bilet a fost de 984 de euro, în timp ce preţul mediu pentru locurile VIP a fost de 2.727 de euro; conform datelor furnizate de club, veniturile provenite din serviciile de ospitalitate au crescut cu 350%, scrie Agerpres.
Acest record de încasări a fost stabilit în condiţiile în care capacitatea actuală a stadionului Spotify Camp Nou este mult sub pragul de aproximativ 105.000 de locuri, capacitate preconizată pentru momentul finalizării lucrărilor de renovare, în anul 2028.
În plus, potrivit clubului, colecţia specială dedicată Clasico, creată în colaborare cu rapperul Tyler, the Creator, a generat venituri record pentru acest tip de parteneriat dintre Barca şi Spotify, care implică artişti internaţionali cu ocazia duelurilor dintre Barcelona şi Real Madrid.