Meci de fotbal încheiat cu scorul 41-1! ”Acest meci nu trebuia jucat”, învingătorii au cerut întreruperea partidei

UD Gijon Industrial Asturia Club Marino de Luanco Spania
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 13 Februarie 2024, 09:15
Data actualizarii: Marti 13 Februarie 2024, 09:21

Liga a doua de juniori din campionatul regional al Asturiei a consemnat un rezultat halucinant.

UD Gijon Industrial - Club Marino de Luanco, meci din liga a doua de juniori Under 13 a campionatului regional al Asturiei (Segunda Infantil), s-a încheiat în week-end cu scorul de 41-1 pentru gazde!

”Pentru mine, acest meci nu trebuia jucat. Nu am vrut așa ceva, am rotat jucătorii, toată lumea a evoluat, dar nu mi-am dorit să joc un astfel de meci”, a declarat antrenorul învingătoarei, citat de Marca.

Oaspeții au recunoscut: ”Orice am face, mereu meciurile noastre se termină așa, pierdem în fiecare săptămână, suntem demoralizați”.

Marca notează că antrenorii de la Gijon au propus oprirea partidei, după ce scorul la pauză era deja 17-0.

Arbitrul a refuzat însă și meciul s-a disputat până la capăt, 80 de minute, conform regulamentului competiției de juniori.

În primele 8 minute din a doua repriză, gazdele au mai marcat de 8 ori!

Cum încearcă federația de fotbal din Asturia să limiteze proporțiile scorului

S-a ajuns la situații halucinante: când cei de la Marino au rămas fără un jucător, accidentat, Gijon a încercat să scoată un fotbalist din echipă pentru a se juca 10 contra 10.

Conform regulamentului federației din Asturia, în astfel de cazuri, fiind vorba despre competiții de copii, scorul oficial este înregistrat ca fiind 6-1.

Astfel, Club Marino de Luanco a primit până acum, în realitate, 366 de goluri în 19 etape, dar în clasament figurează cu doar 100 de goluri primite.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!