Cândva căpitan și titular incontestabil în poarta catalanilor, Ter Stegen a ajuns acum a treia variantă pentru postul de portar, după ce a intrat într-un conflict cu conaționalul său Hansi Flick, antrenorul Barcelonei.
Marc Andre ter Stegen este dorit de Girona
Joan Garcia și Wojciech Szczesny sunt acum primele două variante pentru postul de portar, astfel că ”MATS” este acum liber să-și caute echipe. Ar putea rămâne tot în campionatul Spaniei, la una dintre rivalele Barcelonei.
Girona, rivala catalană a Barcelonei, este gata să-l transfere pe Ter Stegen sub formă de împrumut până la finalul acestui sezon, scrie Fichajes. Rămâne de văzut dacă germanului îi va surâde această idee. Cert este că va beneficia de mai mult timp de joc, aspect de care nu se mai poate bucura la campioana Spaniei.
Girona a avut un început modest de sezon în La Liga. Are doar 12 puncte după 15 etape și este pe locul 18, ultimul care asigură retrogradarea.
O eventuală salvare nu ar fi complicată pentru catalani, în contextul în care primul loc care asigură menținerea în La Liga este la doar două puncte distanță și este ocupat de Mallorca.
Portarul german are 422 de meciuri jucate în tricoul Barcelonei, formație la care evoluează din vara lui 2014. Catalanii au achitat 12 milioane de euro Borussiei Mönchengladbach pentru a-l aduce pe Ter Stegen.