Joao Felix, recompensat de Barcelona! Ce a făcut clubul după ce portughezul a acceptat un contract de doar 400.000 de euro 

Joao Felix Barcelona Spania
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Joi 12 Octombrie 2023, 15:14
Data actualizarii: Joi 12 Octombrie 2023, 15:23

Joao Felix (23 ani) a fost împrumutat de Barcelona de la Atletico Madrid la începutul lunii septembrie. 

Fotbalistul portughez nu a reușit să adapteze la Atletico Madrid, după cum a declarat chiar el în repetate rânduri, iar la revenirea de la Chelsea, unde a fost împrumutat din ianuarie până în iunie, și-a exprimat clar dorința de a juca la FC Barcelona. Catalanii s-au mobilizat, iar jucătorul, care e cel mai scump transfer din istoria lui Atletico, realizat la 127 de milioane de euro, a acceptat un salariu extrem de mic pentru a semna. 

Joao Felix a acceptat un contract de 400.000 de euro doar pentru a juca la FC Barcelona, clubul la care visa încă din copilărie, iar prestațiile sale au fost extrem de bune încă de la primele meciuri. 

Barcelona i-a mărit salariul lui Joao Felix 

În cadrul podcast-ului 'Barca Reservat' de la Catalunya Radio s-a dezvăluit că oficialii clubului au decis să îl recompenseze pe Joao Felix pentru jocul său bun, astfel că de la suma de 400.000 de euro ar fi ajuns la 4 milioane de euro brut. Cifra însă nu este întâmplătoare, după cum scrie as.com, ci se află în baremul oferit de LaLiga la înscrierea jucătorului, astfel că mărirea nu afectează fair-play-ul financiar. 

Astfel, Felix va primi un salariu considerabil mai mare, deși mult mai mic decât cel pe care îl avea la Atletico Madrid, care se ridica la 8 milioane de euro brut. Deși salariul i s-a mărit, Joao Felix are în continuare unul dintre cele mai mici salarii din lotul Barcelonei, acolo unde cei mai bine plătiți sunt Frenkie de Jong și Robert Lewandowski, ale căror salarii depășesc suma de 10 milioane de euro. 

  • 8 meciuri a jucat Joao Felix alături de Barcelona având 3 goluri și 3 assist-uri. 
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!