VIDEO FC Barcelona a pierdut primul trofeu al sezonului! Gol primit în ultimul minut

FC Barcelona a pierdut primul trofeu al sezonului! Gol primit în ultimul minut La Liga

Catalanii, înaintea unui nou sezon.

Udinese a câştigat Friuli Venezia Giulia Cup, după ce a reuşit să le învingă cu acelaşi scor, 1-0, pe FC Barcelona şi Nottingham Forest în mini-turneul pe care l-a găzduit.

Rezultatele triunghiularului Friuli Venezia Giulia Cup: 1-0, 1-0 și... 1-0

Acest triunghiular, desfăşurat pe Bluenergy Stadium din Udine, a constat în meciuri cu o durată de 45 de minute, în care s-au atribuit puncte pentru fiecare victorie.

Turneul a fost deschis de partida dintre Udinese şi Nottingham Forest, câştigată de gazde cu 1-0, printr-un gol marcat cu capul de Oumar Solet, după un corner executat de Nicolo Zaniolo.

FC Barcelona a învins apoi la rândul ei echipa din Premier League, tot cu 1-0, în urma unui penalty transformat de Raphinha, după un henţ comis de Nikola Milenkovic.

Înaintea meciului a fost păstrat un minut de reculegere în memoria lui Jorge Messi, tatăl fostului căpitan al Barcelonei, Lionel Messi, care a decedat după o lungă maladie.

Udinese şi-a asigurat trofeul graţie unui gol marcat în ultimul minut al meciului cu FC Barcelona, de Vakoun Bayo, care l-a învins pe fostul portar al lui Juventus, Wojciech Szczesny, scrie Agerpres.

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!