FOTO Dat afară de la Barcelona, a revenit în La Liga să arate ce poate. Unde a fost Ernesto Valverde prezentat oficial

Barcelona antrenor Athletic Bilbao ernesto valverde la liga Spania
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 30 Iunie 2022, 14:37
Data actualizarii: Joi 30 Iunie 2022, 14:39

Ernesto Valverde a fost demis de conducerea Barcelonei la începutul anului 2020.

Spaniolul a stat pe banca tehnică a grupării catalane preț de două sezoane și jumătate, timp în care a condus Barcelona în 145 de partide.

Zvonurile din presa internațională cu privire la faptul că Valverde o va antrena pe Athletic Bilbao începând cu sezonul viitor s-au adeverit. Spaniolul a fost prezentat oficial joi drept noul tehnician al clubului.

Este a treia oară când Valverde va sta pe banca tehnică a lui Bilbao. Prima dată s-a întâmplat din 2003, până în anul 2005, iar cea de-a doua dată a fost înainte de venirea la Barca, între anii 2013 și 2017.

Cariera lui Valverde de antrenor

Tehnicianul a câștigat două campionate cu trupa de pe Camp Nou, o cupă și o supercupă. Valverde și-a mai trecut în CV trei titluri cu Olympiacos și două cupe. 

În perioada petrecută la Bilbao, antrenorul nu a câștigat decât o supercupă în sezonul 2015/16. Valverde a participat de șase ori în Liga Campionilor și de cinci ori în Europa League.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!