Portarul german este pe punctul de a părăsi FC Barcelona, după aproape un deceniu petrecut pe Camp Nou.

Totul a pornit de la o decizie controversată înainte de returul cu Inter din semifinalele UEFA Champions League.

Nemulțumit că nu va fi titular, Ter Stegen a refuzat să facă deplasarea la Milano, gest care a aprins scânteia.

Cutremur pe Camp Nou: Ter Stegen, OUT!

Potrivit cotidianului Sport, conducerea catalanilor i-a dat dreptate antrenorului și i-a transmis lui Ter Stegen că îi va rezilia contractul, valabil până în 2028. Pentru a-l convinge să plece, clubul e dispus să-i achite integral salariul pentru sezonul următor.

În paralel, Barça a pregătit deja înlocuitorul: Joan Garcia (24 de ani), "perla" celor de la Espanyol.

Catalanii vor activa clauza de reziliere de 25 de milioane de euro și îl vor aduce ca opțiune de viitor, alături de experimentatul Szczesny, aflat în negocieri pentru prelungirea contractului.

Decizia ar urma să fie luată după ce portarul revine de la echipa națională, cu care va juca duminică meciul pentru medalia de bronz la Nations League împotriva Franței.