Barcelona vrea să transfere încă un star de la Manchester City

Barcelona Julian Alvarez Manchester City Spania
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 18 Octombrie 2023, 14:02
Data actualizarii: Miercuri 18 Octombrie 2023, 14:07

Barcelona își face deja calculele pentru următoarele campanii de transferuri și vrea să mai aducă un jucător de la Manchester City.

După ce l-a transferat pe Ilkay Gundogan, unul dintre cei mai importanți jucători ai lui Pep Guardiola, Barcelona a pus ochii și pe Julian Alvarez, campion mondial cu naționala Argentinei.

Șefii catalani caută deja un înlocuitor pentru polonezul Robert Lewandowski (35 de ani), iar Alvarez (23 de ani) este pe placul conducerii Barcelonei și ar fi văzut ca o soluție pe termen lung, fiind considerat un jucător cu un potențial foarte mare de creștere, scriu spaniolii de la Sport.es.

Barcelona îl vrea pe Julian Alvarez de la Manchester City!

Julian Alvarez nu a primit foarte multe șanse pe postul de atacant la Manchester City, în locul său fiind preferat norvegianul Erling Haaland. Sud-americanul a prins 49 de meciuri, reușind să marcheze de 17 ori.

În ultima vreme, argentinianul a profitat de accidentarea lui Kevin de Bruyne și de forma modestă a lui Jack Grealish și a primit mai multe șanse din partea lui Pep Guardiola.

Barcelona ar trebui să scoată din conturi 50 de milioane de euro pentru a-l transfera pe Alvarez, sumă ce reprezintă clauza de reziliere a contractului său cu Manchester City, mai notează sursa citată. 

Chiar dacă clubul catalan trece printr-o perioadă delicată din punct de vedere financiar, posibilul transfer al lui Alvarez pentru suma mai sus menționată este considerată drept ”o oportunitate” de către șefii Barcelonei.

Barcelona va juca ”acasă” cu Athletic Bilbao

Cu două rezultate de egalitate în ultimele trei partide din La Liga, Barcelona a cedat primul loc în favoarea rivalei Real Madrid, care are în prezent 24 de puncte, la trei distanță de rivala catalană.

În următoarea etapă, Barcelona se va duela pe teren propriu chiar cu Athletic Bilbao. Catalanii sunt singurii neînvinși până acum în actualul sezon de La Liga.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!