Kylian Mbappe va fi apt sută la sută pentru duelul cu Benfica, după ce a fost menajat în victoria lui Real Madrid cu Real Sociedad, scor 4-1, în etapa a 24-a din La Liga.
Atacantul francez a rămas pe banca de rezerve pe Santiago Bernabeu, decizie luată pentru a evita orice risc înaintea play-off-ului din UEFA Champions League.
Madrilenii au ajuns la opt victorii consecutive în campionat și au urcat pe primul loc, cu 60 de puncte, două distanță față de rivalii de la Barcelona.
Arbeloa: „Nu am vrut să ne asumăm niciun risc”
La finalul meciului, antrenorul secund Alvaro Arbeloa a explicat situația lui Mbappe și a liniștit fanii.
„Mbappe este pregătit pentru meciul cu Benfica. A simțit ceva durere la genunchi, de aceea am decis să-l odihnim în această seară. Nu am vrut să ne asumăm niciun risc. Va fi gata să înceapă ca titular”, a declarat Arbeloa.
Partida tur dintre Benfica și Real Madrid este programată pe 17 februarie, de la ora 22:00, iar returul se va disputa pe 25 februarie, pe Santiago Bernabeu.
Meciul va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe Sport.ro, Facebook Sport.ro, dar și în aplicația Sport.ro, disponibilă pentru iOS și Android.