De-a lungul anilor, mulți jucători celebri au trecut pe la clubul de pe „Santiago Bernabéu”, dar nu toți au rămas în memoria fanilor. Unii au evoluat foarte puțin, alții au fost doar împrumutați sau crescuți în academia clubului.
Sport.ro vă prezintă 5 jucători pe care (probabil) ai uitat că i-ai văzut în tricoul blanco.
Samuel Eto'o
Înainte să devină starul Barcelonei, camerunezul a jucat la Real Madrid între 1997 și 1999. A fost transferat la doar 16 ani, dar a prins doar 7 meciuri pentru echipa mare.
A fost împrumutat la Leganes, dar nu a convins. A plecat la Mallorca, unde s-a afirmat, apoi a ajuns la marea rivală a Realului, Barcelona, cu care a scris istorie.
Marcos Alonso
Cunoscut pentru anii petrecuți la Chelsea, fundașul stânga a fost format la Real Madrid și a debutat pentru prima echipă în 2010.
Spaniolul a jucat un singur minut într-un meci oficial, apoi a fost vândut la Bolton. A urmat o carieră solidă în Premier League și Serie A, iar în 2023 a câștigat La Liga cu Barcelona.
Fabinho
Unul dintre pilonii lui Liverpool în era Klopp, Fabinho a jucat un sezon la Real Madrid Castilla, în 2012-2013. Mourinho i-a oferit o șansă în prima echipă, unde a bifat un singur meci. Ulterior, brazilianul s-a afirmat la Monaco și apoi la Liverpool, unde a câștigat Champions League și Premier League.
Michael Essien
Celebru pentru perioada de glorie la Chelsea, ghanezul a fost împrumutat un sezon la Real Madrid, în 2012-2013, la cererea lui Mourinho. A strâns 35 de apariții și peste 2.000 de minute în tricoul blanco, dar sezonul a fost lipsit de trofee pentru madrileni.
Juan Mata
Multiplu campion cu Chelsea și câștigător al Cupei Mondiale cu Spania, Juan Mata a fost format la Real Madrid Castilla, unde a evoluat între 2006 și 2007. N-a apucat să debuteze pentru echipa mare și a plecat liber la Valencia. În Premier League, a scris istorie la Chelsea și Manchester United.