Chiar dacă nu s-au mai întâlnit până acum pe micile ecrane, pe cei doi îi leagă o prietenie strânsă.

Într-o confesiune neașteptată, Alex Bogdan va dezvălui că s-a numărat și el printre cei care au dat casting pentru protagonistul din Cei Trimiși. „Eu am dat casting pentru rolul lui Nicolae. A fost cea mai proastă probă din viața mea. Eram pe lângă total. Eșecul meu de la casting ți-a pavat ție drumul către rol”, va povesti el. Despre experiența lui cu acest serial, Eduard Buhac va spune: „Cei Trimiși a fost prima chestie pe care am filmat-o în România. A fost și cea mai lungă perioadă de filmare din toate proiectele pe care le-am avut până acum”.

Dincolo de tachinările și glumele dintre ei, Alex Bogdan va puncta faptul că: „Ce nu știe lumea, Edi, e că tu ai jucat într-unul dintre cele mai de succes filme ale tuturor timpurilor. Ești personajul negativ din filmul indian numit R.R.R. Este fabulos, ai jucat cu cei mai mari actori ai Indiei”.  

Ce dezvăluiri vor mai face cei doi, vedem într-un nou episod din Oameni între Roluri. Nu ratați o serie de interviuri ce aduce împreună actori din producțiile VOYO Original și PRO TV, într-un cadru în care poveștile prind viață, iar dialogurile decurg natural, fără scenariu. Săptămânal, este disponibil un nou episod pe canalele de YouTube PRO TV și VOYO.