OPINIE | "Un Mutu moralist este Contra bunului simt". Gabriel Chirea scrie despre sedinta in care au fost bagati petrecaretii lui Dinamo

Adrian Mutu Cosmin Contra Dinamo ionut nedelcearu Valentin Costache Opinii
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 03 Noiembrie 2017, 14:35
Data actualizarii: Vineri 03 Noiembrie 2017, 14:39

Citeste si - Asa arata noile echipamente ale Romaniei! Echipa nationala are de astazi o noua identitate: FOTO

Gabriel Chirea
[email protected]

"Nedelcearu si Costache au fost bagati in sedinta de Contra si Mutu la sediul FRF, unde i-au certat parinteste si le-au dat lectii de viata, dupa ce jucatorii au petrecut pana dimineata cu alcool inaintea meciului din Cupa Romaniei, cu Aerostar Bacau", cam asa au sunat stirile aparute in ultimele zile, care par sa fi reusit imposibilul, adica sa contina in acelasi timp un oximoron, o antiteza si un paradox.
 
Doamne, mare ti-e gradina! Ati citit bine, nu va frecati la ochi! E vorba de acelasi Adrian "Briliantul" Mutu, care a fost prins dopat cu cocaina si sibutramina, care a fost acuzat ca a batut ospatari la Florenta si in hotelul nationalei, cu pumnul si cu ranga infasurata in prosop, care a fugit din cantonament inaintea si dupa meciul cu Serbia, din 2009, pentru a se distra cu "Printul" Cristea pana dimineata si a petrece la Novi Sad cu interlopul sarb Ratko Buturovic. E acelasi Mutu care se injura si se batea cu antrenorii de la echipele de club, care a fost dat in judecata si executat silit de Alexandra Dinu, fosta sotie, pentru ca nu a platit ani de zile pensia alimentara pentru fiul pe care il aveau impreuna, care a trecut prin patul multor sexoase mondene devoratoare de fotbalisti din Romania si Italia si despre care starleta porno Laura Andresan povestea, intr-un interviu din 2004 platit de cotidianul britanic "The Sun", ca i-a "supt sangele ca un vampir" in timpul unei orgii. Si este vorba de Cosmin "Gurita" Contra, nasul si unul dintre cei mai buni prieteni ai proaspatului oficial FRF, care se afla in anturajul lui Mutu cand se intamplau toate minunatiile de mai sus, plus, probabil, multe alte aventuri care i-ar facea pe petrecaretii de astazi ai lui Dinamo sa para niste calugari care au tras la masea un pic prea mult vin sfintit. Deci, ei sunt pedagogii care ar trebui sa le ofere un exemplu lui Nedelcearu, Costache si ceilalti baieti sastisiti de la Dinamo!
 
Si sunt aceiasi antrenor principal si manager general cu care au lucrat pana acum cateva luni fotbalistii lui Ionut Negoita, despre care auzim ca nu sunt la prima abatere de acest fel, ei facandu-si un obicei din a avea o viata extrasportiva dezordonata. Lasand la o parte lipsa rezultatelor, deficienta la capitolul pregatire fizica si subtirimea lotului din momentul in care au abandonat cei doi prieteni clubul si au sarit in barca federatiei, am aflat de la noul antrenor ca romanii si strainii lui Dinamo se inteleg ca cele doua tabere din batalia de la O.K. Corral si ca unora li s-a tolerat pana acum programul de DJ, nu de sportivi profesionisti.
 
Asa ca stirea ca Mutu si Contra i-au "urechiat" pe Nedelcearu si Costache se inscrie in categoria penibilului, in care absurditatea si ipocrizia danseaza tontoroiul pe mormantului bunului simt (o conceptie prigonita in Romania anului 2017), la fel ca stiri precum "cresc salariile, dar o sa luati mai putini bani", "mi-am angajat rudele in ministerul condus de mine, ca sa isi gaseasca rostul in viata", "voi revolutiona traficul rutier in 6 luni" sau "sunt si eu uimit de cati puscariasi am eliberat din inchisori".
 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!