Nu se simt deloc cei 80 de ani pe care îi duce în spate. Se sprijină probabil în atâtea amintiri, își trage seva din mulțimea de confruntări pe care le-a avut la nivel înalt, contra Italiei, Suediei, Cehoslovaciei, Germaniei, ca antrenor al naționalei României, și contra Barcelonei, Milanului, Arsenalului, Juventusului sau multor alte nume grele pe care le-a înfruntat când le pregătea pe Brescia, Șahtior, Galatasaray sau, mai recent, pe Dinamo Kiev.
Luptele astea cu cei mai buni din lume nu l-au uzat, ci l-au călit, l-au înverșunat, l-au întinerit. Au fost puțini ani în care Lucescu nu a jucat sau antrenat la vârf. Mondialul din 1970 ca jucător, Campionatul European din 1984 ca antrenor al naționalei, Dinamo în semifinalele Cupei Cupelor 1990, aproape de un Mondial cu România în 1986, a antrenat atâția ani în Serie A, a ajuns chiar la Inter pentru o scurtă perioadă, Supercupa Europei cu Galatasaray în 2000, Cupa UEFA cu Șahtior în 2009, grupele Champions League ani la rând. Și a revenit la naționala României, când nimeni nu se mai aștepta, pentru a o duce din nou la Mondiale.
Dar mai are ceva neprețuit Il Luce. Sclipirea din ochi, pe care i-am văzut-o din tinerețe, în reportajele difuzate acum de TVR Sport, sau de prin anii 80, când antrena România și apoi Dinamo. Privirea aceea plină de speranță, care ne spune: „Aveți încredere, vom face totul ca să ne calificăm la Mondiale”. Dar și mai important, Lucescu a exprimat în cuvinte acest deziderat: „Ne vom califica!”
Va continua și după 80 de ani?
Pentru Lucescu, o eventuală calificare la Mondiale nu va fi un sfârșit de drum. El privește și acum înainte, spre băieții de 19 ani care au ajuns în semifinale anul acesta la Campionatul European, spre copiii de 10-12 ani de care ar trebui să avem grijă pentru a construi o nouă generație de excepție în fotbalul românesc. Și spre publicul din tribune, care poate face minuni și pe care îl consideră cel mai important pilon al fotbalului actual. Probail va continua undeva, consilier la FRF sau la Dinamo sau cine știe unde.
Nu zic că n-o fi greșit deloc în carieră, sunt și mulți contestatari ai lui Lucescu, dar el le poate răspunde simplu tuturor: „Am muncit peste 60 de ani pentru fotbal și încă o mai fac!” Ca argumente, mai poate scoate din vitrină 36 de trofee obținute la toate echipele pe care le-a antrenat (el zice că are 38, pentru că ar trebui să punem la socoteală și câștigarea Ligii a doua cu Corvinul și Brescia).
Un om de valoarea lui Lucescu și cu capacitatea aceasta de muncă și de luptă nesfârșită, va mai apărea sau nu în fotbalul românesc. Cât încă îl avem printre noi, trebuie să-i ascultăm poveștile (are nenumărate), să-i respectăm și să-i cinstim amintirile (cum este și tricoul lui Pele de la Mondialul din 1970) și să-i cerem sfaturile.
Lucescu spunea azi la întâlnirea cu jurnaliștii de la Muzeul Fotbalului că nu a devenit încă un înțelept și că va ajunge, poate, la acest nivel pe la 90 de ani. Eu zic, însă, că este la momentul actual cel mai înțelept personaj din fotbalul românesc.
La mulți ani și să ne duci la Mondiale, nea Mircea!
