Jocul nu merge, s-a pierdut și spiritul de luptă de pe vremea lui Edi Iordănescu. Din ce am văzut până acum la naționala noastră, cred că:
1. Suntem o echipă mediocră, peste Cipru și San Marino, de valoarea Bosniei-Herțegovina și la distanță mare de Austria.
2. Avem în continuare șanse pentru locul 2, putem învinge Bosnia în deplasare, dar putem ajunge în baraje și de pe poziția a treia, datorită câștigării Diviziei C din Nations League. Problema e că în semifinalele barajelor putem întâlni echipe mai puternice decât noi: Italia, Turcia, Serbia sau Polonia.
3. Mircea Lucescu nu mai are inspirația de acum 10-20 de ani sau mai mulți, se blochează pe anumiți jucători, face schimbările târziu și nu mizează pe tineri.
4. Avem portar peste media echipei, anume Horațiu Moldovan, dar și concurenții pe post sunt valoroși, Târnovanu, Niță, poate chiar și Răzvan Sava, de la tineret.
5. Apropo de tineret, visez la un cuplu de fundași centrali Radu Drăgușin (Tottenham) – Umit Akdag (Toulouse).
6. Ar fi ideal ca după meciurile reprezentativei U21 de la turneul final al Campionatului European să putem promova doi-trei jucători la naționala mare. Sus-numitul Umit Akdag, Louis Munteanu, poate Octavian Popescu sau Ianis Stoica. Rămâne să-i vedem pe băieți în confruntările cu Italia, Spania și Slovacia.
7. Rațiu e mai lider de echipă decât Stanciu, poate fi căpitanul naționalei pe termen lung. Banderola îl responsabilizează și îi dă încredere.
8. Îmi place mai mult Sorescu decât Bancu în stânga defensivei. Primul e mai incisiv pe faza de atac și mai rău în apărare.
9. Mitriță nu trebuie să lipsească din primul 11. E cel mai calitativ jucător ofensiv al nostru, acțiunile lui destabilizează orice apărare, are viteză și tehnică. O mare greșeală titularizarea lui Mihăilă, care nu mai jucase din ianuarie!
10. Tănase a ajuns la maturitatea fotbalistică, a arătat-o prin cele două goluri marcate cu Austria și Cipru, dar nu numai prin acestea. Când pune piciorul pe minge, știe ce să facă. Deci ar trebui să rămână titular.
11. Șut are experiența necesară, obținută în cupele europene și cu banderola pe braț la FCSB. Îl văd și pe el titular, împreună cu Olaru, după ce acesta din urmă se va reface complet.
Așadar, să nu disperăm, chiar dacă avem doar 6 puncte din 12 posibile. Cât mai sunt șanse teoretice de calificare, să jucăm și să sperăm. Nu avem o superechipă, dar, cu puțină șansă și ceva reglaje ale lui „nea Mircea” putem ajunge la Mondiale, unde nu merg numai echipe de top, ci unele chiar mai modeste decât a noastră.