Bravul Mihai și călătoria lui. Andru Nenciu scrie despre Mihai Leu
Ghidat și după motto-ul lui Foreman, 'toți vor să devină cineva / ceea ce trebuie să faci e să le dai încrederea că o pot face / trebuie să lăsăm copiii să viseze', Leu și-a căutat împlinirea departe de casă. La doar 19 ani. Și a visat. Stătu doar o clipă în cumpănă până să o ia spre o călătorie apăsătoare, înfricoșătoare.
A fugit din România când ciuma comunistă pusese apăsat talpa pe gâtul unei întregi țări. Și a pornit agățat de un fir de speranță. De la o Balcaniadă din Grecia și-a scris în minte că destinația trebuie să fie Germania. O sticlă cu apă și un tricou de schimb și le-a băgat într-o geantă și a urcat pe un vapor, într-o ladă. Da, într-o ladă! Prima oprire: Italia. Luat la întrebări de carabinieri, românul cu un calm exasperant pentru adversari a reușit să-și continue drumul spre Germania după ce s-a legitimat cu carnetul lui de preț. Averea: carnetul de boxer. Urma o nouă porțiune de drum. Iar cu pulsul accelerat, iar cu pași sub semnul hazardului.
Mihai Leu și călătoria epuizantă
Până la Paris nici nu mai știa cum a trecut drumul. Lihnit de foame, și-a întâlnit câțiva prieteni într-un restaurant în care notele unui pian zburau prin aer. Le-a spus că trebuie să ajungă în Germania. Slăbit și cu ultimele resurse de energie, a ajuns la destinația finală într-un portbagaj. Restul e istorie. A devenit campion mondial la profesioniști după ce a boxat cu tendonul rupt cu Santiago Samaniego, la Halle. În timpul confruntării, pugilistul din Panama l-a lovit atât de dur încât i-a distrus lucrarea dentară. Proteza specifică pugiliștilor nu mai avea pe ce să stea fixată.
Riscul era și mai mare. Proteza îi plutea în gură! Mihai trebuia să-și încleșteze maxilarul pentru a nu-și înghiți proteza! Apoi, la Aachen, și-a apărat titlul în meciul cu medaliatul cu aur de la JO 1992, Michael Carruth. Trebuia să urce în ring din nou în februarie 1998, dar medicii l-au oprit.
Vestea că trebuie să se lase îl frământa în fiecare zi. Șapte nopți a luat un pumn de somnifere ca să pună geană peste geană. "Pe chipul meu se vede dacă sunt vesel sau trist", spunea Mihai, Bravul Mihai, peste ani. Automobilismul a venit ca o compresă rece pe fruntea asudată după mii de ore de sparring și lupte.
Mihai Leu și ultima luptă. Cea inegală
Așa s-au brodat lucrurile. Mihai, Bravul Mihai, povestea mereu cu o voce blândă despre călătoria sa că a făcut parte din frumusețea vieții. O viață trăită cu un zâmbet inconfundabil pe chip. Îi răscoleau sufletul amintirile istorisite, dar zicea pe un top optimist că pot fi și lecții pentru sportivii care vor să-și atingă un vis.
Pentru fiecare luptă, Mihai și-a pregătit o strategie. Știa că nobila artă e un 'șah în ring', cum caracteriza boxul britanicul Lennox Lewis. Pentru ultima luptă a vieții n-a mai avut un plan. A tras cu toată puterea lui, dar lupta a fost, de această dată, inegală.
