România face parte din Grupa 4 a urnei valorice ”B” cu Suedia, Polonia și Bosnia. Pe scurt, o grupă de foc din care noul selecționer Gheorghe Hagi trebuie să scoată maximum. 

Vineri seara a avut loc prima rundă din noua ediție a Ligii Națiunilor, iar România a fost înfrântă în deplasare, la Solna, pe ”Strawberry Arena”, cu 2-1 de reprezentativa Suediei.

Cum s-a terminat Polonia - Bosnia, celălalt meci din grupa României în Liga Națiunilor

De cealaltă parte, Polonia și Bosnia au împărțit punctele la Varșovia, pe ”PGE Narodowy”, după ce tabela de marcaj a indicat 0-0 la capătul celor 90 de minute.

Vedeta polonezilor, Robert Lewandowski, care este cotat la 7 milioane de euro de site-urile de specialitate și joacă acum în MLS la Chicago Fire, a fost titular la Varșovia.

  • Atacantul în vârstă de 38 de ani a părăsit terenul abia în minutul 87, când i-a cedat locul pe gazon lui Mateusz Zukowski

La Bosnia a prins și Jovo Lukic câteva minute. Fotbalistul lui ”U” Cluj a fost trimis pe suprafața de teren în minutul 90+1 al meciului, înlocuindu-l pe Haris Tabakovic.

Cum arată Grupa 4 din Liga Națiunilor

  • 1. Suedia - 3 puncte
  • 2. Polonia - 1 punct
  • 3. Bosnia - 1 punct
  • 4. România - 0 puncte