În partida cu Cipru, Mircea Lucescu, selecționerul primei reprezentative, a mizat pe patru jucători de la FCSB, campioana en-titre din SuperLiga României, în formula de start. Mihai Popescu, Adrian Șut, Vlad Chiricheș și Florin Tănase au fost cei patru fotbaliști care au fost titularizați la București pe Arena Națională.

Toni Petrea s-a convins după deciziile lui Lucescu: ”Pe asta a mizat!”

Anton Petrea (50 de ani), acum director tehnic la Daco-Getica București, a antrenat-o în două rânduri pe FCSB. Prima dată în perioada iulie 2020 - mai 2021 și a doua oară în noiembrie 2021 - iulie 2022. Tehnicianul a fost și secundul lui Laurențiu Reghecampf la gruparea roș-albastră în 2012-2014 și 2015-2017.

Întrebat despre nucleul de jucători de la FCSB format de Mircea Lucescu la naționala României, Toni Petrea consideră că este o decizie firească luată de selecționerul primei reprezentative, având în vedere dominația roș-albaștrilor din SuperLiga României în ultimele două stagiuni.

”În momentul în care FCSB câștigă campionatul doi ani la rând, în momentul în care domină competiția internă... Cred că e normal să aibă un contingent de jucători la echipa națională.

Și nu doar ca prezență, ci și ca evoluții. E un lucru bun. Și în trecut, domnul Mircea Lucescu a mizat pe acest spirit de omogenitate. E o filozofie pe care selecționerul o aplică și mi se pare firească.

Mai ales că în străinătate nu avem atât de mulți jucători care să joace la echipe, nu doar să fie prezenți. Atunci, probabil că s-a gândit să profite de acest avantaj al jucătorilor care au câștigat campionatul doi ani la rând în România de o manieră categorică”, a spus Toni Petrea pentru Sport.ro.

Cum arată Grupa H

  • 1. Bosnia și Herțegovina - 9 puncte
  • 2. Austria - 6 puncte
  • 3. România - 6 puncte
  • 4. Cipru - 3 puncte
  • 5. San Marino - 0 puncte

Pentru selecționata lui Mircea Lucescu urmează meciul cu Cipru în deplasare, de pe 9 septembrie, ora 21:45. Partida va putea fi urmărită în format LIVE TEXT atât pe Sport.ro, cât și pe Facebook Sport.ro, și va conta pentru etapa #5 din preliminariile CM 2026.