Dezamăgirea de la Istanbul, dar și problemele de sănătate pe care le-a avut Mircea Lucescu și-au spus cuvântul. Într-o atmosferă de meci de șah, naționala noastră a început anemic la Bratislava. Slovacii, și ei dărâmați după ce Kosovo i-a bătut la ei acasă, au prestat un fotbal mult mai consistent în prima repriză.
Naționala lui Jerry Gane pierde în Slovacia! Final de mandat pentru Mircea Lucescu
Cu doi Tomas în teren (Suslov de la Verona și Rigo de la Stoke City), slovacii au marcat în poarta naționalei lui Jerry Gane încă din minutul 7, după un început în forță al gazdelor. Hancko a deviat cu capul o minge centrată din corner, iar Bîrligea a trimis, nefericit, cu pieptul în propria poartă. Replica noastră n-a venit imediat, ci abia în minutul 35.
Dennis Man a fost primul care i-a făcut pe fanii aflați în fața televizoarelor să ridice capul din telefoane. Șutul său n-a părut, însă, că i-a pus prea mari probleme lui Rodak, portarul slovacilor, care apără la Al-Ettifaq în mult lăudatul fotbal arab.
Repriza secundă a început dezastruos. Aflat la debut la echipa națională, Aioani, care l-a înlocuit pe Radu, a gafat după doar câteva secunde și Strelec n-a stat la discuții: 2-0 încă din minutul 46. Am replicat timid prin Baiaram și Miculescu, am încercat să aducem un alt suflu cu Screciu, Coubiș, Ianis Hagi, Răzvan Marin, Mihăilă și Dobre, dar totul se rezumă în două cuvinte: prea puțin.
Un (nou) meci slab, la adăpostul dezamăgirii, accidentărilor și problemelor care au năvălit asupra noastră. La fotbal nu ne calificăm, dar la găsit scuze suntem campioni mondiali.
Înainte de campania de calificare la EURO 2028, vom juca în Liga Națiunilor. Și pentru că ne place să ne plângem, de data asta o să avem motive din plin: ne așteaptă alți jucători de zeci de milioane și alte loturi de sute.
Slovacia - România 2-0 | Echipele de start:
- Slovacia: Rodak - Valjent, Vavro, Obert, Hancko - Rigo, Lobotka, Benes - Suslov, Strelec, Haraslin
- Rezerve: Dúbravka, Takáč, Pekarik, Gyomber, Duda, Mraz, Tupta, Hrošovský, Škriniar, Sauer, Kaprálik, Bero, Mesík, Krčík
- România: Ionuț Radu - Rațiu, Drăgușin, Ghiță, Bancu - Fl. Tănase, Dragomir, Stanciu - Man, Bîrligea, Baiaram
- Rezerve: Aioani, Popescu, Coubiș, Miculescu, Ianis Hagi, Burcă, Mihăilă, Coman, Sorescu, Rus, Screciu, Dobre, Petrila, Marin, Ciubotaru