România are, oricum, locul asigurat la barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial, doar că un eventual loc doi ne-ar permite un traseu mai facil, dar și șansa de a fi gazde în primul meci.
Fanii Bosniei au declanșat infernul la Zenica, meciul în urma căruia gazdele pot pierde locul doi, care asigură calificarea la baraj. ”Tricolorii” au avut parte și de o primire ostilă atunci când au ieșit la încălzire.
Mai mulți fani ai gazdelor au scandat ”țiganii, țiganii” în repetate rânduri către jucători și suporterii ”tricolori”. Cel mai probabil, observatorul de joc va nota în raport scandările cu tentă rasistă ale gazdelor.
Echipele de start din Bosnia - România:
- Bosnia: Vasilj - Malic, Katic, Burnic, Muharemovic - Bazdar, Tahirovic, Bajraktarevic - Dedic, Dzeko, Memic
- Rezerve: Hadzikic, Alomislic, Hadzikadunic, Kolasinac, Gigovic, Tabakovic, Basic, Hadziahmetovic, Saric, Alajbegovic
- România: Radu – Rațiu, Ghiță, Racovițan, Chipciu – Hagi, Marin, Dragomir – Man, Bîrligea, Mihăilă
- Rezerve: Târnovanu, Aioani, Sorescu, Rus, Eissat, Bancu, Screciu, Marin, Tănase, Miculescu, Petrila, Drăguș
Ultima deplasare la Sarajevo a fost un coșmar, dar statistica e de partea „tricolorilor”
Istoricul direct oferă motive de încredere. România și Bosnia s-au întâlnit de șapte ori până acum, iar tricolorii au câștigat patru dintre meciuri.
Totuși, în turul din aceste preliminarii, Bosnia a câștigat la București cu 1-0. Ultimul meci jucat la Sarajevo s-a disputat în Liga Națiunilor în 2022, iar gazdele s-au impus tot cu 1-0. Statistica generală ne avantajează, dar ultimele deplasări nu au fost simple.