Mircea Lucescu a oferit, în ultimele zile, niște imagini impresionante care „vorbesc“ despre pasiunea sa pentru fotbal și despre seriozitatea cu care își tratează rolul de selecționer, inclusiv acum când bate spre 80 de ani.
Concret, „Il Luce“, deși se deplasează greu, cu bastonul în mână, a fost pe la diferite stadioane, pentru a vedea meciurile din campionatul intern, printre care FCSB – Dinamo (2-1). În dialog cu Fanatik, Mihai Stoichiță (70 de ani), șeful Comisiei Tehnice FRF, a oferit ultimele detalii despre starea de sănătate a selecționerului, dar și despre șansele sale de a fi apt până la meciurile cu Bosnia (21 martie) și cu San Marino (24 martie).
Prima partidă se va juca, la București, pe Arena Națională, iar cealaltă, în deplasare. Aceste întâlniri vor marca debutul tricolorilor în preliminariile Mondialului din 2026.
„Mircea Lucescu e foarte bine. A fost la meci (n.r. – la derby). Dacă a urcat de jos… El, în loc să bage mașina în parcarea subterană, a lăsat mașina afară. A luat-o la cârcă pe scările alea ușor-ușor, le-a urcat pe toate, cu cârja… Iar la Arena Națională, înainte de meci, nu merg lifturile… Noi stăm la ultimul etaj, acolo avem locurile. Și a luat-o pe scări de jos până în vârful Arenei. Cu bastonul în mână. Și a urcat scările fără probleme. Pentru momenntul acesta e foarte bine. Fără niciun fel de problemă, va fi apt sută la sută pentru când încep meciurile din preliminariile Campionatului Mondial din 2026“, a spus Stoichiță.