"Se simte ca o victorie!" Nord-irlandezii, in extaz dupa egalul obtinut cu Romania! Motivul pentru care Radoi nu a debutat cu un succes: "Aici s-a facut diferenta!"

Echipa Nationala Nationala "Se simte ca o victorie!" Nord-irlandezii, in extaz dupa egalul obtinut cu Romania! Motivul pentru care Radoi nu a debutat cu un succes: "Aici s-a facut diferenta!"
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 05 Septembrie 2020, 08:39
Data actualizarii: Sambata 05 Septembrie 2020, 08:42

Romania a remizat pe teren propriu cu Irlanda de Nord, scor 1-1, la meciul de debut al lui Mirel Radoi pe banca echipei nationale.

Puscas a deschis scorul pe Arena Nationala in minutul 25, iar tricolorii au evoluat in superioritate numerica din minutul 39, dupa ce Magennis a vazut al doilea cartonas galben si a fost eliminat.

Cu toate acestea, Romania nu s-a prezentat la fel de bine in repriza secunda, iar in minutul 86 Whyte reusea sa restabileasca egalitatea.

Selectionerul nord-irlandezilor, Ian Baraclough, s-a declarat extrem de multumit de prestatia echipei sale, care a jucat in inferioritate, si spune ca egalul se simte ca o victorie:

"Avand in vedere ca am fost condusi cu 1-0 si am avut si un om eliminat, se simte ca o victorie. Modul in care echipa a gestionat repriza secunda a fost extraordinar.

Cred ca am fost echipa mai buna in repriza secunda. Am stiut sa avem rabdare si sa gasim momentul potrivit in care sa atacam si sa punem presiune. Am jucat cu multa motivatie, cu un scop real si cu dorinta de a egala sau chiar de a castiga. Caracterul jucatorilor mei nu a fost pus niciodata la indoiala", a declarat Ian Baraclough, la conferinta de presa de dupa meciul cu Romania.

Ian Baraclough: "Romania a avut in fata un portar de top!"

 

Antrenorul nord-irlandezilor a scos in evidenta si prestatia tanarului portar de 23 de ani, care a avut mai multe interventii bune in partida de aseara:

"Romanii poate se simt nedreptatiti de faptul ca nu au obtinut cele 3 puncte pentru ca au avut posesie si o circulatie a mingii foarte buna, dar au existat aceste 3-4 parade de clasa ale portarului nostru care au facut sa se termine egal.

Cu siguranta ca Mirel Radoi este dezamagit, fiind primul lui meci ca selectioner la seniori. Romania a avut ritm, insa a avut in fata un portar de top", a mai spus Baraclough.

Pentru Romania urmeaza duelul cu Austria din Nations League, in deplasare, care se va juca luni, de la 21:45, in DIRECT pe PRO TV si SPORT.RO.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!