FOTO ȘI VIDEO Reacția presei din Kosovo când a văzut ce fac ultrașii români pe Arena Națională

Romania Arena Nationala kosovo Nationala
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 12 Septembrie 2023, 22:12
Data actualizarii: Marti 12 Septembrie 2023, 22:26

Meciul România - Kosovo a fost întrerupt în minutul 18 din cauza comportamentului unui grup de ultrași români.

Partida de pe Arena Națională a fost întreruptă în minutul 18, după ce o parte a ultrașilor prezenți în zona Peluzei Sud a aprins torțe și a afișat un banner cu mesajul "Kosovo is Serbia".

Reacția presei din Kosovo când a văzut ce fac ultrașii români pe Arena Națională

De altfel, facțiunea "Uniți sub tricolor" a anunțat încă de dinaintea meciului că se va răzbuna pentru modul în care suporterii români au fost tratați la partida tur, disputată la Priștina, în martie, iar incidentele au apărut încă de dinainte de primul fluier, când imnul oaspeților a fost huiduit și s-a strigat "Serbia".

"Meci întrerupt, jucătorii merg la vestiare. Un banner a fost afișat în tribune cu mesajul 'Kosovo este Serbia'. Asta a făcut ca arbitrul de centru să oprească meciul imediat.

Fotbaliștii români au mers să discute cu fanii, care au refuzat să renunțe la bannerul lor. Astfel, arbitrul Willy Delajod a trimis toți jucătorii la vestiare", a scris publicația kosovară Telegrafi.

Ultrașii din "Uniți sub tricolor" au amenințat înainte de România - Kosovo

Facțiunea "Uniți sub tricolor" a postat un mesaj cu câteva ore înainte de meci în care anunță că "a venit vremea returului", lăsând de înțeles că se vor răzbuna după incidentele de la meciul tur de la Priștina. 

"Diseară, tricolorii vor întâlni reprezentativa fotbalistică a unei regiuni pe care România n-o recunoaște ca stat independent, respectând adevărul istoric, potrivit căruia acest teritoriu a fost desprins ilegitim din țara vecină nouă, Serbia. 

După ce la meciul tur din Priștina, imnul nostru a fost huiduit îndelung de întregul stadion, iar suporterii români au fost ținta injuriilor continue și a jignirilor repetate ale suporterilor kosovari, o mare parte din fani fiind evacuați, arestați, agresați și amendați doar pentru că au afirmat un adevăr istoric subliniat și la nivel de stat, a venit vremea returului.

Rămânem coerenți în afirmarea realității și așa cum am subiliniat la meciurile tur-retur cu Serbia din 2018, de la Belgrad și București, cât și la meciul tur din Priștina, percepem adversarul de azi ca unul fără legitimitate, desprins prin interese străine de țara mamă, așa cum a fost și Basarabia furată țării noastre în mod repetat de către "monstrul dinspre Răsărit”.

Ne vedem pe stadion!", a transmis "Uniți sub tricolor".

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!