VIDEO EXCLUSIV Reacția lui Daniel Pancu atunci când a fost întrebat despre posibilitatea de a fi secundul lui Iordănescu la națională 

Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Miercuri 16 Februarie 2022, 12:23
Data actualizarii: Miercuri 16 Februarie 2022, 12:30

Selecționerul României își caută în continuare un antrenor secund pentru banca tehnică a naționalei.

Refuzat de Mihai Pintilii, cel care a fost alegerea inițială a lui Iordănescu, după colaborarea de succes din perioada petrecută la FCSB, selecționerul s-a reorientat și a alcătuit o listă cu posibili secunzi. S-a scris ulterior că favorit să preia postul ar fi Ionel Gane, fostul antrenor al lui Dinamo. 

Cu toate astea, pe listă ar fi apărut și numele lui Daniel Pancu, fost antrenor de la Rapid și Poli Iași, echipă retrogradată în Liga 2. Tehnicianul a vorbit la „Ora exactă în sport” despre zvonurile apărute, dezvăluind că și-a arătat disponibilitatea de a fi alături de Iordănescu jr, însă nu a existat vreo discuție în acest sens. 

Daniel Pancu: „Eu mi-am arătat disponibilitatea!”

„Nu știu despre ce e vorba, totul a venit despre o declarație de ale lui Ionuț Badea, toți s-au apucat să scrie, eu mi-am arătat disponibilitatea, neștiind despre ce e vorba. Un om care a intrat accidentat la Praga, un om care a plâns în hohote, a spart ușile prin băi la Copenhaga, am spus că echipa națională reprezintă enorm pentru mine. Nu știu care a fost treaba, cum s-a pus problema. 

Vreau să preiau în orice moment, am avut și neșansă, atât la Rapid cât și la Iași. Urmează și cursurile pentru licența PRO, care e foarte importantă pentru mine, dar nu îmi văd drumul în viață fără antrenorat”, a declarat Daniel Pancu la PRO X

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!