Echipa națională a României va întâlni, diseară, Bosnia, pe „Arena Națională“, într-o partidă din etapa a 2-a a Ligii Națiunilor. La ce lot a ales însă selecționerul pentru acest meci, am putea vorbi de România B!
Printr-o decizie curajoasă, explicabilă și prin prisma faptului că postul său nu depinde de ce vom face în Nations League, Gheorghe Hagi (61 de ani) și-a permis să se debaraseze de șase titulari ai meciului cu Suedia, pierdut vineri, la Stockholm, cu 2-1. Așadar, au fost poftiți să ia loc în tribune următorii jucători: Andrei Rațiu, Radu Drăgușin, Nicușor Bancu, Răzvan Marin, Dennis Man și Ianis Hagi. În locurile lor, selecționerul a mizat pe fețe noi, precum Tony Strata, Cătălin Cîrjan, David Matei, Olimpiu Moruțan sau Daniel Bîrligea.
România a câștigat singurul meci din 2026 fără oamenii ei de bază
La prima vedere, decizia lui Hagi, de a renunța la niște jucători de bază, în frunte cu Rațiu, Drăgușin și Man, care au fost cei mai buni oameni ai României la Stockholm, e „sinucigașă“. Dintre cei trimiși în tribune, doar Ianis a meritat să fie în această postură, în condițiile în care a fost cel mai slab om de pe teren, în înfrângerea cu Suedia.
Chiar dacă lotul anunțat de Hagi, astăzi dimineață, a provocat un „cutremur“ înainte de România – Bosnia, nu e prima dată când actualul selecționer renunță la niște titulari în număr mare. De fapt, ultimul meci al României, fără Rațiu, Drăgușin, Bancu, Răzvan Marin, Man și Ianis Hagi a avut loc tot în mandatul actualului selecționer.
Pe 2 și 6 iunie, România a bifat primele două meciuri de după revenirea lui Hagi pe banca primei reprezentative. Mai întâi, am întâlnit Georgia (1-1), la Tbilisi, după care am învins Țara Galilor (2-1) pe Stadionul Steaua. Din acest al doilea amical, au lipsit Rațiu, Drăgușin, Bancu, Răzvan Marin, Man și Ianis Hagi. Cu precizarea că trei dintre ei, Drăgușin, Răzvan Marin și Ianis Hagi, fuseseră titulari, la Tbilisi. În schimb, Rațiu, Bancu și Man nici nu fuseseră convocați pentru amicalele din iunie. Cert e că, fără acești jucători, care vor lipsi și diseară, România a înregistrat singura ei victorie de până acum, în 2026!