Naţionala României a coborât trei locuri faţă de iulie şi ocupă poziţia a 51-a în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), publicat joi, după ce nu a reuşit să obţină nicio victorie în partidele din septembrie.

România a pierdut meciul amical cu Canada (0-3), la Bucureşti, remizând apoi în deplasare cu Cipru (2-2), în preliminariile Cupei Mondiale din 2022.

Tricolorii nu au mai ocupat un loc aşa slab în ierarhia mondială din 22 decembrie 2022, când se aflau pe 52.

Spania, noul lider din fotbalul mondial

În vârful clasamentului s-au produs mai multe schimbări, Spania, campioana europeană en titre, fiind noul lider, graţie victoriilor reuşite în deplasare cu Bulgaria (3-0) şi Turcia (6-0).

''La Roja'' este lider mondial pentru prima oară din 2014, detronând campioana mondială en titre Argentina, care a coborât pe locul al treilea, după eşecul din Ecuador, în timp ce pe poziţia secundă a urcat vicecampioana mondială Franţa.

Canada, care a învins România şi Ţara Galilor (1-0) în meciuri amicale, ocupă cea mai bună poziţie din istoria sa, locul 26.

Următorul clasament FIFA va fi publicat pe 23 octombrie.

Clasamentul FIFA pe luna septembrie 2025

1 (2). Spania 1.875,37 puncte

2 (3). Franţa 1870.92

3 (1). Argentina 1.870,32

4 (4). Anglia 1.820,44

5 (6). Portugalia 1.779,55

6 (5). Brazilia 1.761,6

7 (7). Olanda 1.754,17

8 (8). Belgia 1.739,54

9 (10). Croaţia 1.714,2

10 (11). Italia 1.710,06

.....................................

22 (22). Austria 1.601,86

26 (28). Canada 1.558,04

51 (48). ROMÂNIA 1.462,85

73 (72). Bosnia-Herţegovina 1.344,25

128 (128). Cipru 1.128,1

210 (210). San Marino 733,23

Agerpres