GALERIE FOTO Mult zgomot pentru nimic! Naționala de fotbal a României a jucat în acest week-end cu Kosovo într-o competiție UEFA

Echipa Nationala EURO 2024 kosovo turneu de dezvoltare UEFA UEFA Nationala
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 23 Octombrie 2022, 12:45
Data actualizarii: Duminica 23 Octombrie 2022, 12:53

Tricolorele Under 15 au întâlnit reprezentativa ex-iugoslavă în cadrul Turneului de Dezvoltare UEFA. La anul, naționala lui Edward Iordănescu va evolua cu Kosovo, țară nerecunoscută de România, în preliminariile Euro 2024.

Conform calendarului stabilit de UEFA, România va întâlni Kosovo în deplasare, în luna iunie a anului viitor, și acasă, în septembrie, în cadrul preliminariilor pentru Euro 2024.

Totuși, faptul că țara noastră nu recunoaște statul Kosovo, care și-a declarat independența față de Serbia în 2008, a făcut ca duelul dintre cele două formații să fie pus sub semnul întrebării, după o intervenție inclusiv din partea fostului ministru de externe Teodor Meleșcanu.

Însă în acest week-end, în cadrul unei competiții organizate tot de UEFA, România a întâlnit reprezentativa din Kosovo: fetele din naționala Under 15 au dispus de ex-iugoslave cu 4-1, în cadrul Turneului de Dezvoltare UEFA din Macedonia de Nord.

Caseta meciului de fotbal feminin România U15 - Kosovo U15 4-1, conform FRF

Au marcat: Cakolli (10) / Eros(24), Mihailesc (63), Fulop(82’), Banciu (83)

ROMÂNIA: 2. Sțefan Alesia – 18. Timbuș Ana-Maria (3.Cicos Irina 50), 5. Bortea Sara, 4. Apostol Stefania, 14. Mitră Alexandra –  6. Ciobotaru Federica (16. Turcu Yasmina 60), 17. Nicolae Georgiana (8. Mihailesc Lorena), 7. Banciu Mara – 19. Eros Teodora (10. Juganaru Arianna 60), 20. Constantin Ioana (9. Fulop Boglarka 50), 11.Radu Anastasia (15. Fuia Ilinca 41).

Antrenor: Nina Anca

KOSOVO: 2. Dorentina Thaqi, 3. Vlera Rrahmani, 5. Laureta Tahiri, 6. Agnesa Krasniqi, 7.Loela Ahmeti, 9. Olsa Maqastena, 10. Aurora Cakolli, 11. Altina Franca, 12. Altuna Hyseni, 13. Viola Nuha, 15. Emine Verbovici

Rezerve: 1. Anita Krasniqi, 4. Erda Sinani, 8. Leonita Agaj, 14. Rejane Isufi, 17. Altrisa Gashi, 18. Leonita Thaqi, 19. Erleta Krasniqi, 20. Gresa Duti, 22. Reihane Isufi

Foto: FRF

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!