Kosovo, un pericol pentru România! Echipa națională riscă să piardă cu 0-3, iar FRF să fie dezafiliată de UEFA! 

kosovo Echipa Nationala FRF Razvan Burleanu Teodor Meleșcanu Nationala Răzvan Burleanu
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 10 Octombrie 2022, 15:26
Data actualizarii: Luni 10 Octombrie 2022, 15:32

Fostul ministru de Externe al României a vorbit despre meciul cu Kosovo, din grupa de calificare la EURO 2024.

În drumul spre Campionatul European 2024, România a fost repartizată în Grupa I, alături de Elveţia, Israel, Kosovo, Belarus, Andorra. Însă, până la a se duela direct cu adversarii, naționala trebuie să rezolve o altă problemă. 

Teodor Meleșcanu îl atenționează pe Răzvan Burleanu înaintea meciului cu Kosovo 

Teodor Meleșcanu (81 ani), fostul ministru de Externe al României, susține că țara noastră nu recunoaște independența statului Kosovo și că Răzvan Burleanu (37 ani) va trebui să găsească o soluție diplomatică până la desfășurarea meciului. Altfel, în caz contrar, jucătorii lui Edward Iordănescu (44 ani) riscă să piardă cu 0-3 duelul cu Kosovo. 

„Kosovo nu este recunoscut de un număr de state printre care suntem și noi, România. Nu am recunoscut niciodată independența Kosovo.

În mod normal, ar trebui ca Federația noastră de fotbal, prin Răzvan Burleanu, să discute și cu alte state care au aceeași poziție ca România și să ajungă la o modalitate care nu ar trebui să distrugă nici întregul sistem, dar nici să nu respecte lucruri care sunt foarte clare din punctul de vedere al României.

De aceea, eu aș spune că FRF va trebui să găsească soluții. Dacă nu, ceea ce se poate face este să pierzi cu 3-0 cu Kosovo”, a spus Theodor Meleșcanu la Antena 3. 

Cum arată grupele din preliminariile Euro 2024

În urma tragerii la sorţi au rezultat 7 grupe a câte 5 echipe şi 3 grupe de câte 6 echipe:

Grupa A: Spania, Scoţia, Norvegia, Georgia, Cipru;

Grupa B: Olanda, Franţa, Irlanda, Grecia, Gibraltar;

Grupa C: Italia, Anglia, Ucraina, Macedonia de Nord, Malta;

Grupa D: Croaţia, Ţara Galilor, Armenia, Turcia, Letonia;

Grupa E: Polonia, Cehia, Albania, Insulele Feroe, Rep. Moldova;

Grupa F: Belgia, Austria, Suedia, Azerbaidjan, Estonia;

Grupa G: Ungaria, Serbia, Muntenegru, Bulgaria, Lituania;

Grupa H: Danemarca, Finlanda, Slovenia, Kazahstan, Irlanda de Nord, San Marino;

Grupa I: Elveţia, Israel, România, Kosovo, Belarus, Andorra;

Grupa J: Portugalia, Bosnia-Herţegovina, Islanda, Luxemburg, Slovacia, Liechtenstein.

La tragerea la sorţi s-au aflat în urne 53 de echipe reprezentative, mai puţin Germania (calificată din oficiu din postura de organizatoare) şi Rusia (exclusă din competiţii). Turneul final al EURO 2024 va avea loc în perioada 14 iunie-14 iulie 2024.

Conform procedurii UEFA, următoarele împerecheri nu au fost posibile: Armenia - Azerbaidjan, Belarus - Ucraina, Gibraltar - Spania, Kosovo - Bosnia-Herţegovina, Kosovo - Serbia.

În plus, pe considerente ce ţin de climă, nicio grupă nu poate conţine mai mult de două echipe din următoarea listă: Belarus, Estonia, Insulele Feroe, Finlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Norvegia.

Alte restricţii ce ţin de distanţele prea mari au fost activate pentru grupele în care se regăsesc Kazahstan, Azerbaidjan şi Islanda.

Meciurile din preliminariile EURO 2024 din Germania se vor disputa în perioada martie - noiembrie 2023, urmând a fi decise 20 dintre selecţionatele calificate (primele două clasate din fiecare grupă). Alte trei reprezentative îşi vor câştiga locul la turneul final în urma play-off-urilor Ligii Naţiunilor, în martie 2024.

VIDEO Reacții după ce România și-a aflat grupa de calificare la EURO 2024

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!