Cele două reprezentative și-au dat întâlnire luni seară, de la 21:45, în a patra etapă din UEFA Nations League. La capătul celor 90 de minute, Suedia s-a impus cu 1-0, grație reușitei lui Viktor Gyokeres din minutul 13.

MM Stoica a găsit vinovatul pentru înfrângerea României cu Suedia: ”Niciodată nu se ajungea la asta!”

Mihai Stoica, oficial la FCSB, consideră că Andrei Rațiu a fost principalul vinovat pentru golul încasat de selecționata lui Gheorghe Hagi din meciul cu Suedia.

MM susține că Rațiu ar fi trebuit să alerge după adversarul direct și să-și dea mai multe silința la faza golului semnat de Gyokeres în primul sfert de oră de pe Arena Națională.

”Am fost aproape să facem un rezultat de egalitate, mai aproape decât în meciul tur din Suedia. De celelalte două meciuri nu se poate discuta.

Păcat că s-a luat golul cum s-a luat... Nu cred că am luat vreun gol fără să fie câte o greșeală gravă individuală. Rațiu este la fel de vinovat (n.r. - precum Stanciu), se oprește, nu vine cu adversarul. Dacă venea, îl bloca și nu mai ajungea niciodată în stâlpul porții și în piciorul lui Gyokeres.

Nu e atât de important, aveai timp să egalezi. Ocazii n-am avut, avem o mare problemă, construim foarte greoi, avem nevoie de atingeri, să plimbăm mingea, să jucăm mult în spate, pierdem timp la construcție, pe când suedezii păreau că ajung mult mai ușor la poartă.

Au jucători mai buni, la asta se rezumă totul, nu e vreun secret. În schimb, Rațiu a fost senzațional ofensiv în prima repriză. Suntem mai slabi decât toate din grupa asta”, a spus MM Stoica la Prima Sport.

Desfășurarea meciului România - Suedia

Partida cu Suedia a fost prima în care elevii lui Gică Hagi s-au bucurat de sprijinul suporterilor pe „Arena Națională”. La duelul anterior de pe teren propriu, cel cu Bosnia, cel mai mare stadion al țării nu a putut primi spectatori în tribune din cauza unei suspendări.

Cu mai mulți jucători indisponibili, Gică Hagi a trimis următoarea formulă de start: Hindrich - Rațiu, Coubiș, M. Ilie, Bancu - R. Marin, Vl. Dragomir - Man, Stanciu (C), Olaru - Fl. Tănase.

Trecutul recent al celor trei înfrângeri și-a spus cuvântul, iar Gyokeres a reușit să deschidă scorul în minutul 13 al duelului. Atacantul lui Arsenal a profitat de o respingere din bară, împingând balonul în poarta goală.

Replica „tricolorilor” a venit rapid, aceștia dominând autoritar la capitolul posesie. Totodată, România a fost periculoasă atât prin Nicolae Stanciu, în minutul 58, cât și prin Florin Tănase, în minutul 63.

Deși șarja ofensivă a durat până la final, România a pierdut și al patrulea meci din UEFA Nations League. În urma acestui rezultat, echipa națională rămâne fără niciun punct obținut în competiția continentală.