„Tricolorii” joacă pe stadionul „Beșiktaș Park”, într-o atmosferă incendiară, iar elevii lui Mircea Lucescu au fost foarte aproape să înscrie în repriza secundă.
În minutul 78, România a avut o ocazie uriașă prin Nicolae Stanciu. După un corner executat de „tricolori”, mingea a fost respinsă din careu, a fost deviată de Daniel Bîrligea și de mai mulți jucători, iar balonul a ajuns la Stanciu.
Fotbalistul român a șutat puternic din interiorul careului, însă mingea a lovit bara. Balonul s-a plimbat apoi pe linia porții, fără să intre în plasă, spre disperarea jucătorilor români.
Dacă va trece de Turcia, România va disputa finala barajului pentru calificarea la Cupa Mondială pe 31 martie, în deplasare, împotriva câștigătoarei duelului dintre Slovacia și Kosovo. Meciul decisiv este programat de la ora 21:45 și va putea fi urmărit LIVE TEXT pe Sport.ro.
Echipele de start
- Turcia (4-2-3-1): Cakir - Muldur, Akaydin, Bardacki, Kadioglu - Yuksek, Calhanoglu (cpt.) - B. Yilmaz, Guler, Yildiz - Akturkoglu
- Rezerve: Gunok, Bayindir - Karazor, Elmali, Ozcan, Kocku, Gul, Kabak, Kahveci, Aydin, Akgun, Ayhan
- Selecționer: Vincenzo Montella
- România (4-3-3): Radu - Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu - R. Marin, Hagi (cpt.), Vl. Dragomir - Man, Bîrligea, Mihăilă
- Rezerve: Aioani, L. Popescu - Coubiș, Ghiță, Screciu, Dobre, Baiaram, Stanciu, Miculescu, Tănase, M. Coman, Sorescu
- Selecționer: Mircea Lucescu