Înaintea partidei, Marcel Răducanu a analizat lotul convocat de Mircea Lucescu. Fostul internațional a transmis că, deși sunt multe accidentări și probleme de lot, selecționerul are la dispoziție jucători valoroși care pot face diferența.
Marcel Răducanu a văzut că 7 jucători de la FCSB sunt convocați la națională și a reacționat imediat
Campioana FCSB trimite 7 jucători la echipa națională, printre care Darius Olaru, Florin Tănase și Daniel Bîrligea. Noutăți sunt portarul Răzvan Sava, extrema Ștefan Baiaram și fundașul Andrei Borza, care pot debuta sub tricolor.
Despre cele șapte convocări roș-albastre, Marcel Răducanu a comentat scurt. În opinia sa, fotbaliștii lui Gigi Becali sunt "în formă", mai ales după calificarea în grupa unică Europa League.
„Sunt multe accidentări, dar nea Mircea trebuie să găsească soluții și să facă un prim 11 bun. Mitriță e un fotbalist pe care l-am apreciat mereu. Și Man are calitate, dar la PSV joacă puțin. Totuși, avem 6-7 jucători de la FCSB, de ce ne plângem? S-au calificat în grupele Europa League, sunt în formă. Mie îmi place Șut, iar Olaru e și el într-un moment bun. Putem construi un mijloc solid”, a spus Răducanu pentru Fanatik.
România joacă vineri cu Canada și pe 9 septembrie cu Cipru, în preliminariile pentru World Cup 2026. Partida se vede LIVE TEXT pe Sport.ro, dar și pe pagina de Facebook Sport.ro.