EXCLUSIV Marcel Răducanu, mesaj pentru tricolori înaintea meciului cu Belgia: "Îmi cer iertare că i-am criticat"

Marcel Raducanu campionatul european EURO 2024 nationala romaniei EURO 2024 Marcel Răducanu
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 20 Iunie 2024, 20:15
Data actualizarii: Joi 20 Iunie 2024, 20:19

Unul dintre cei mai talentati jucători români din istorie, Marcel Raducanu, predă fotbal în Germania și îi învață schema Hagi pe copii. 

Nominalizat la "Balonul de Aur", Marcel Răducanu a jucat la Steaua înainte să fugă în Germania. S-a întâmplat înainte de '89.

"Decizia a fost să plec la primul meci și a fost Germania. 'Marcele, la pauză trebuie să te dai accidentat ca să pleci, că după meci nu ai nicio șansă că ai toți securiștii'", a povestit fostul internațional.

Marcel Răducanu e singurul român care a jucat la Borussia Dortmund. I-a cucerit pe nemți din prima zi.

"Am luat o scrumieră, am aruncat-o și am pus stop cu ea, s-a uitat ăla cu camera, i-au căzut ochelari. M-au pus să mai fac o dată. Am fost considerat și cel mai tehnic jucător din Bundesliga", a rememorat Răducanu.

De 30 de ani, Marcel Răducanu are școală de fotbal la Dortmund: "Niciun neamț nu am aici, toți sunt străini. Patru ucraineni, un turc".

Victoria de senzație a României în fața Ucrainei, scor 3-0, l-a surprins pe Marcel Răducanu.

"Nici acum nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat. Cum au jucat băieții ăstia... m-au lăsat mut. Îmi cer iertare pentru că i-am criticat de multe ori", a mai spus Marcel Răducanu pentru PRO TV.

Programul României la Euro

  • 17 iunie, ora 16:00: România - Ucraina (Munchen)
  • 22 iunie, ora 22:00: Belgia - România (Koln)
  • 26 iunie, ora 19:00: Slovacia - România (Frankfurt).

Campionatul European din Germania 2024 se va disputa în perioada 14 iunie - 14 iulie și va fi transmis în exclusivitate pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO. Cele mai importante faze vor putea fi revăzute pe site-ul SPORT.RO.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!