E clar: Ianis Hagi (26 de ani) are locul său asigurat în naționala României mult timp de acum înainte! De altfel, în ultimii ani, el a lipsit doar în două rânduri de la acțiunile primei reprezentative. Și prima sa absență a dat naștere la un scandal mare de tot, după cum Sport.ro a amintit aici.

Acum, imediat ce și-a găsit echipă, la 3 luni după plecarea de la Rangers, Ianis s-a întors printre tricolori. Numele său a fost trecut pe lista anunțată de Mircea Lucescu, după cum Sport.ro a arătat aici. Includerea lui Hagi jr e un motiv de bucurie pentru fanii săi înrăiți. Mai ales că, luna trecută, după remiza cu Cipru (2-2) s-a spus că s-a ajuns la acest rezultat dezamăgitor „pentru că ne-a lipsit vibe-ul lui Ianis Hagi“.

Mircea Lucescu despre marea calitate a lui Ianis Hagi: „Are forța asta!“

Părerea exprimată mai sus e împărtășită, în mare măsură, și de selecționerul Mircea Lucescu (80 de ani). În dialog cu Fanatik, acesta a explicat includerea mijlocașului de 26 de ani, în lotul național, pentru partidele cu Moldova (9 octombrie) și cu Austria (12 octombrie).

Potrivit spuselor selecționerului, calitățile lui Ianis sunt mult mai multe decât cele pe care le vedem noi, „muritorii de rând“, prin prestațiile jucătorului pe teren.

L-am chemat și pentru forța lui de a uni grupul. Am fost și la Istanbul să-l văd pe Ianis Hagi. Se simte că trei luni nu a jucat, dar a pus în joc tot ceea ce îl caracterizează și mai ales precizia paselor. Mai are de lucrat, am și discutat cu el, are încă de recuperat din punct de vedere fizic. E în creștere, dar să nu uităm că el nu joacă de trei luni. Pregătirea pe care a făcut-o cu Farul a fost superficială (n.r. s-a antrenat cu Farul, cât timp n-avea echipă, în vară). Știind că nu joci, nu dai absolut totul. E un jucător extrem de util pentru echipa națională, e un jucător care iubește foarte tare echipa națională, iar asta vine de la taică-su, în primul rând, care a știut să-i transmită această responsabilitate și această dragoste“, a declarat „Il Luce“.