Gică Hagi a decis să schimbe complet primul 11 al României, la 4 zile după remiza cu Georgia (1-1). Șase dintre jucătorii care au evoluat la Tbilisi nici măcar nu mai fac parte din lot.

Cum arată primul 11 al României la meciul cu Țara Galilor

De această dată, conform foii oficiale de joc, România va evolua într-un sistem 4-3-3, cu Lisav Eissat în rolul de fundaș stânga și Tudor Băluță la închidere. Darius Olaru apare ca extremă dreapta, iar Louis Munteanu, autorul golului de la Tbilisi, din nou în rol de număr 9. Rămâne de văzut la ora jocului care va fi așezarea exactă.

  • Primul 11 al României: Hindrich – Sorescu, Burcă, M. Ilie, Eissat – Stanciu (cpt.), T. Băluță, Vl. Dragomir – Olaru, L. Munteanu, Baiaram
  • Rezerve: Târnovanu, Aioani – Strata, M. Popescu, Rus, Coman, Drăguș, Dobre, D. Matei, Borza, Moruțan, Coubiș, Cîrjan
  • Selecționer: Gheorghe Hagi

La conferința de presă premergătoare jocului, Gică Hagi a anunțat că va alinia un prim 11 complet diferit față de cel din Georgia. Selecționerul României a făcut și o caracterizare echipei galeze.

"Sperăm ca și mâine să facem un joc bun, așa cum prima echipă care a jucat în Georgia a făcut un meci destul de bun. Atitudinea lor a fost bună, ritmul a fost bun. Fiecare a dat tot ce a putut.

Am planificat să facem foarte multe schimbări. La meciul cu Țara Galilor suntem conștienți că întâlnim o echipă foarte agresivă defensiv. Trebuie să fim foarte atenți la aspectul ăsta. E o echipă căreia îi place să construiască. O să fie un meci bun, foarte interesant. Sperăm să câștigăm și să îi facem fericiți pe fani.

Vom juca cu o altă echipă, total nouă. Sunt și cei care au jucat mai puțin în Georgia, vor fi și ei. În ultimele zile am dat drumul unui grup de jucători care a jucat mult în Georgia. Mai avem 3 jucători care azi nu sunt sută la sută și am păstrat numai jucătorii sută la sută.

Îmi pare rău pentru cei care au fost cu mine două zile și nu sunt pe teren, dar asta, e trebuie să ne adaptăm al situația care e - sfârșit de campionat, oboseală. La meci trebuie să arătăm foarte bine, să fim conectați, să avem determinare și să încercăm să dictăm ritmul și intensitatea", a spus Hagi.