Partida se va disputa pe Arena Națională, dar fără spectatori. La conferința de presă, Gică Hagi a spus că prezența publicului ar fi reprezentat un avantaj pentru jucătorii săi într-o astfel de partidă.
Pritnre altele, selecționerul României a anunțat mai multe schimbări pentru această partidă și a ”creionat” deja un primul ”11” cu care să atace primele puncte în grupa de UEFA Nations League.
Gică Hagi: ”Vom face multe schimbări, chiar foarte multe”
Experții de la Football Meets Data au făcut toate calculele după rezultatele partidelor de vineri. În urma eșecului de la Solna, România mai are doar 10,2% șanse să încheie pe prima treaptă a ierarhiei, pe când Suedia a devenit favorită.
”Vom face multe schimbări. Chiar foarte multe! (n.r. - Știți deja primul 11?) Tu ce crezi? Cum să nu? Trebuie să știm cine începe și cine termină. Am zis: Nu contează cum încep, ci cum termin meciurile.
Îmi place să fac 5 schimbări, să-i folosesc pe cei de pe bancă, pentru că, dacă sunt cu noi, înseamnă că merită. Nu avem titulari și rezerve, nu există așa ceva, pentru mine toți jucătorii sunt importanți. O să încerc să dau spațiu tuturor în aceste 4 meciuri. Singurul lucru important e că trebuie să ai succes”, a spus Hagi, la conferința de presă.
Programul României din UEFA Nations League
- Vineri, 25 septembrie: Polonia – Bosnia-Herțegovina 1-1, Suedia – ROMÂNIA 2-1
- Luni, 28 septembrie, ora 21:45: ROMÂNIA – Bosnia-Herțegovina, Suedia – Polonia
- Vineri, 2 octombrie, ora 21:45: Bosnia-Herțegovina – Suedia, Polonia – ROMÂNIA
- Luni, 5 octombrie, ora 21:45: Bosnia-Herțegovina – Polonia, ROMÂNIA – Suedia
- Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 21:45: ROMÂNIA – Polonia, Suedia – Bosnia-Herțegovina
- Marți, 17 noiembrie, ora 21:45: Bosnia-Herțegovina – ROMÂNIA, Polonia – Suedia
Lotul convocat de Gică Hagi pentru meciurile din Nations League:
- PORTARI: Ionuț RADU (Celta Vigo | Spania, 10/0), Otto HINDRICH (Legia Varșovia | Polonia, 2/0), Valentin COJOCARU (Pogon Szczecin | Polonia, 0/0);
- FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 39/2), Tony STRATA (Vitória Guimarães | Portugalia, 1/0), Andrei COUBIȘ (Lincoln City | Anglia, 4/0), Radu DRĂGUȘIN (Fiorentina | Italia, 31/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 46/1), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 5/0), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 11/1), Matei ILIE (Kasımpaşa | Turcia, 2/0), Lisav EISSAT (Bristol City, 4/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 53/2), Andrei BORZA (Çorum | Turcia, 2/0), Raul OPRUȚ (Dinamo, 5/0);
- MIJLOCAȘI: Tudor BĂLUȚĂ (Universitatea Craiova, 15/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 9/0), Marius MARIN (Al Nasr | EAU, 35/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 76/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 88/15), Alexandru CICÂLDĂU (Universitatea Craiova, 39/4), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 9/0), David MATEI (Universitatea Craiova, 2/0), Cătălin CÎRJAN (Dinamo, 2/0);
- ATACANȚI: Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 46/12), Darius OLARU (Union Saint-Gilloise | Belgia, 28/0), Olimpiu MORUȚAN (FC Rapid 1923, 18/1), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 55/8), Valentin MIHĂILĂ (Çaykur Rizespor | Turcia, 37/5), Florin TĂNASE (Omonia | Cipru, 29/5), Louis MUNTEANU (D.C. United | SUA, 7/3), Daniel BÎRLIGEA (Frosinone | Italia, 9/2).