Echipa națională își va începe aventura în UEFA Nations League pe „Strawberry Arena” din Solna. Duelul cu Suedia este primul oficial din mandatul lui Gică Hagi, selecționerul preluând postul de la regretatul Mircea Lucescu în primăvara acestui an.
Gică Hagi, mesaj războinic înainte de Suedia - România
Cu puțin timp înainte de fluierul de start, Gică Hagi a transmis că va fi un meci greu, însă obiectivul este unul singur: victoria. Totuși, selecționerul a amintit că deplasarea va fi extrem de grea, în condițiile în care Suedia a participat la Campionatul Mondial din SUA, Canada și Mexic.
„Sper să fim pregătiţi. Va fi un meci greu, dar de-asta am venit aici pentru că avem încredere că putem face un meci bun şi să obţinem un rezultat foarte bun. Trebuie să ne apărăm foarte bine şi să atacăm extraordinar, trebuie să fim reactivi ca să putem face faţă. Ei au fost la Mondial, sunt o echipă bună.
(n.r. A fost greu să alegeţi primul 11?) Nu. Astăzi o să înceapă unii, la următorul meci o să înceapă ceilalţi. Toată lumea va fi folosită şi mergem pe această direcţie.
Sperăm să fim inspiraţi, eu să fiu inspirat, jucătorii să fie şi ei, să facem mai bine ca adversarul şi să câştigăm”, a declarat Gică Hagi, potrivit AS.ro.









