Astfel se pregătește instalarea în scaunul de selecționer a lui Gică Hagi, care a renunțat deja la pachetul majoritar de acțiuni de la Farul, pe care i le-a cedat lui Gică Popescu.

Mihai Stoichiță ar putea fi înlăturat după numirea lui Hagi! Poate ajunge în Superliga

Hagi a pregătit deja o serie de schimbări masive la nivelul primei reprezentative. Viitorul selecționer al României își dorește o reorganizare în cadrul conducerii tehnice a FRF, iar prima schimbare va fi plecarea lui Mihai Stoichiță din funcția de director tehnic.

De altfel, ”Regele” își dorește să facă anumite mutări și în staff-ul reprezentativelor de tineret ale României.

Conform Prima Sport, în locul lui Mihai Stoichiță, în funcția de director tehnic FRF ar putea ajunge Lucian Burchel, actualul director al școlii de antrenori FRF. Hagi și-ar dori și înființarea unei comisii tehnice din care să facă parte Mircea Lucescu și Anghel Iordănescu.

De altfel, sursa citată susține că, după ce va fi demis din cadrul FRF, Mihai Stoichiță ar putea ajunge în conducerea tehnică a celor de la Csikszereda, grație relației foarte bună pe care o are cu președintele ciucanilor, Zoltan Szondy.