Cele mai importante faze din România - Suedia vor fi redate în format LIVE FOTO & TEXT pe Sport.ro.
Cornel Dinu, legendă a naționalei României și a lui Dinamo, și-a exprimat convingerea că Ionuț Lupescu este omul potrivit pentru a-l înlocui pe Răzvan Burleanu în fruntea FRF.
„Ionuț Lupescu este omul potrivit. E singurul care are experiență națională și internațională, singurul la care FIFA apelează”, a declarat Cornel Dinu, conform primasport.ro.
Cornel Dinu, radical cu privire la echipa națională
Întrebat ce sentiment îl încearcă atunci când vede situația de la echipa națională, „Procurorul” a oferit un răspuns acid, în stilul său caracteristic:
„De scârbă totală! Dar e în concordanţă cu ţara - cum e ţara, aşa e şi fotbalul. Cei care conduc politic ţara nu sunt departe de cei care conduc fotbalul şi care au fost aduşi tot prin manevre făcute de specialistul de la Cluj, Vasile Dîncu.
Sunt nişte cabotini, unii nu vorbesc nici limba română. E un fel de cooperativă unde cei care votează sunt sectoarele cele mai de jos ale competenţei fotbalistice”.
Dinu, sceptic înaintea meciului cu Suedia
Prin urmare, Dinu nu se așteaptă la nimic bun de la partida cu Suedia:
„Nu am nicio aşteptare pentru că este un viciu total de capacitate de conducere, începând cu cei care conduc Federaţia. Sunt nişte neameniţi, aduşi de sistemul politic şi terminând cu faptul că am senzaţia că Gică Hagi nu are calităţile necesare unui selecţioner care să poată să reaşeze o echipă competitivă în condiţiile pe care le are echipa naţională”.



