Ce spune Răzvan Burleanu despre plecarea lui Mirel Rădoi de la națională

Razvan Burleanu Mirel Radoi Romania Nationala Răzvan Burleanu
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 03 Noiembrie 2021, 18:12
Data actualizarii: Miercuri 03 Noiembrie 2021, 18:15

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, speră ca Mirel Rădoi să se răzgândească și să continue la naționala României.

Cei de la FRF sunt mulțumiți de munca depusă de Rădoi și ar vrea ca acesta să rămână și pentru o eventuală calificare la baraj, chiar dacă acesta și-a anunțat deja plecarea după meciurile din luna noiembrie. 

Răzvan Burleanu merge pe mâna lui Mirel Rădoi

România are nevoie de două victorii în meciurile cu Islanda (acasă) și Liechtenstein (deplasare) pentru a fi sigură de barajul pentru Cupa Mondială din 2022.

”Au existat mai multe întâlniri, la care am participat eu, directorul tehnic și selecționerul. De data aceasta, s-a discutat și prelungirea contractului cu Mirel Rădoi. În toată această relație, începută în 2018, a existat respect și încredere.

Concluzia acestor întâlniri este că vom lua o decizie, împreună, după aceste două meciuri, care sunt extrem de importante pentru noi. După aceste meciuri, vom anunța decizia. În momentul de față, toate variantele sunt pe masă”, a declarat Răzvan Burleanu.

Rădoi: „Nu voi continua la echipa națională!” 

„E momentul ca acest ciclu să se termine, să vină altcineva să preia acesastă echipă. Trebuie să treacă la alt nivel. Sunt tânăr, mă frământă că nu pot antrena zilnic. 

Sper ca la finalul acestor meciuri, să fie cu două victorii, și să ne despărțim frumos. Nu știu cât va dura pauza. După o săptămână, dacă mă va suna cineva, e posibil să accept o ofertă. Deja știu că nu voi continua la echipa națională!”, a spus Mirel Rădoi.

Programul naționalei României în luna noiembrie:

România - Islanda (11 noiembrie, 21:45, PRO TV)

Liechtenstein - România (14 noiembrie, 19:00, PRO TV)

Clasamentul Grupei J:

1. Germania 21p

2. România 13p

3. Macedonia de Nord 12p

4. Armenia 12p

5. Islanda 8p

6. Liechtenstein 1p

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!