Ce scrie presa din Israel înainte de meciul decisiv cu România

Israel - Romania Preliminariile EURO 2024 Presa din Israel Nationala
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 18 Noiembrie 2023, 19:38
Data actualizarii: Sambata 18 Noiembrie 2023, 19:37

Israel - România va fi LIVE TEXT pe www.sport.ro, dar și pe Facebook Sport.ro de la ora 21:45.

În cazul în care România va obține un rezultat de egalitate pe „Pancho Arena” în Felcsut, Ungaria, atunci selecționata lui Edward Iordănescu își poate lua de pe acum bilete la Campionatul European din vara lui 2024!

Ce scrie presa din Israel înainte de meciul decisiv cu România

Presa din Israel a evidențiat faptul că naționala lui Alon Hazad trebuie neapărat să câștige duelul cu România. Calificarea însă nu va fi la mâna reprezentativei, au mai subliniat jurnaliștii israelieni.

„Trebuie să câștigăm”, au titrat cei de la Sport5

„Deși naționala Israelului nu depinde de ea, o victorie împotirva României ne-ar face mai confortabili în poziția în care ne-am putea califica doar cu un egal împotriva Andorrei”, au mai scris jurnaliștii israelieni.

Cum arată ultimele meciuri dintre România și Israel. Când au câștigat ultima dată tricolorii

Ultimul duel dintre cele două a fost în luna septembrie, în tur, când România și Israel au remizat pe Arena Națională, scor 1-1. Denis Alibec (minutul 27) și Oscar Gloukh (minutul 63) au marcat atunci.

Din 1999, România și Israel s-au întâlnit doar în jocuri de pregătire. Tricolorii au câștigat o singură dată în cinci partide. Israel s-a impus de trei ori, iar cele două naționale au remizat o singură dată.

  • 29 martie 2022: Israel - România 2-2
  • 24 martie 2018: Israel - România 1-2
  • 3 martie 2010: România - Israel 0-2
  • 6 februarie 2008: Israel - România 1-0
  • 10 martie 1999: România - Israel 0-2

Făcând abstracție de partida din turul preliminariilor EURO 2024, ultima dată când România și Israel s-au întâlnit într-un meci oficial a fost tot în calificări, doar că pentru Campionatul European din 1996. România a învins atunci Israel cu 2-1, în retur (7 iunie 1995), și a făcut egal în tur, scor 1-1 (14 decembrie 1994).

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!