Remus Guțea a deblocat tabela de marcaj după o cursă formidabilă în minutul 34, iar David Barbu (minutul 58) și Ioan Vermeșan (minutul 77) au dus scorul la 3-0 pentru naționala U19.
Atmosferă nebună pe ”Arcul de Triumf”! Tricolorii U19 au sărbătorit alături de fani calificarea în semifinalele Europeanului
România a încheiat pe locul doi în Grupa A de la Campionatul European U19 cu șase puncte și s-a calificat, astfel, în semifinalele turneului final organizat pe teritoriul României.
Imediat după fluierul de final, jucătorii s-au bucurat toți la centrul terenului. Ulterior, tricolorii lui Ion Marin au mers la suporteri și au continuat ”festivalul”.
După ce s-a încheiat meciul, Mircea Lucescu le-a făcut o vizită fotbaliștilor în vestiar și i-a felicitat pentru calificarea la Campionatului European U19.
Cu cine joacă România U19 în semifinalele Campionatului European U19
La finalul celor trei etape din faza grupelor, tricolorii au înregistrat două victorii și un eșec și au terminat pe locul doi cu șase puncte.
România o va înfrunta pe Olanda în semifinale.
Mai rămâne de văzut care va fi cealaltă semifinală. În Grupa B, Olanda e prima cu șase puncte și nu mai poate pierde poziția, în timp ce Anglia (2p), Norvegia și Germania (1p ambele) se luptă pentru locul doi.
Așadar, Spania, prima clasată din Grupa A, va întâlni una dintre cele trei naționale din Grupa B - Anglia, Norvegia sau Germania.
Marea finală va fi în Giulești joi, 26 iunie, de la ora 21:00.