ANALIZĂ | România, la coada Europei. Toate țările din zonă au fotbaliști la cel mai înalt nivel

Romania analiza Serbia stranieri Ungaria Nationala
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 31 August 2023, 12:12
Data actualizarii: Joi 31 August 2023, 12:21

România nu mai are în acest sezon niciun jucător legitimat la o echipă de top a Europei. Din zona noastră, doar Bulgaria se mai confruntă cu o situație similară.

Există în continuare speranțe în ceea ce îi privește pe Louis Munteanu (21 de ani, împrumutat de Fiorentina la Farul Constanța), Olimpiu Moruțan (24 de ani, împrumutat de Galatasaray la Ankaragucu) sau Ianis Hagi (24 de ani, împrumutat de Rangers la Deportivo Alaves).

De asemenea, portarul Ionuț Radu (26 de ani) a fost trimis de Inter la Bournemouth, în Premier League. Numai că Radu a fost împrumutat pentru a fi rezerva lui Neto (34 de ani).

Țările din zona noastră au fotbaliști la cel mai înalt nivel

Ne uităm acum la țările aflate lângă România sau în apropierea noastră. În lista de mai jos o să regăsiți jucători care au cucerit titlul cu Napoli, care au fost transferați în această vară pe zeci de milioane sau care sunt curtați de echipe de top. Ne-am concentrat mai mult pe jucătorii aflați în ascensiune, însă apar în listă și nume deja consacrate în fotbalul european.

În cazul vecinilor din Republica Moldova l-am selectat pe fundașul stânga Oleg Reabciuk. Acesta a fost vândut de Olympiacos la Spartak Moscova în această vară, în schimbul sumei de 6 milioane de euro. Mai apare și georgianul Georges Mikautadze, transferat de Ajax de la Metz pentru 16 milioane de euro. Acest tânăr atacant a fost promovat la Metz de Ladislau Boloni!

O să-l regăsiți și pe portarul israelian Daniel Peretz, pe care Bayern l-a achiziționat de la Maccabi Tel Aviv în această vară, pentru 5 milioane de euro. Chiar și fotbalul din Kosovo se poate lăuda cu un transfer important. Mallorca a plătit 8 milioane de euro ca să-l transfere pe Vedat Muriqi, de la Lazio.

Cireașa de pe tort o reprezintă transferul lui Dominik Szoboszlai. Liverpool a plătit 70 de milioane de euro pentru mijlocașul care a impresionat la RB Leipzig.

Vecinii noștri joacă în Premier League sau Bundesliga

Ungaria: Attila Szalai (25 de ani, fundaș central, Hoffenheim), Willi Orban (30 de ani, fundaș centrla, RB Leipzig), Dominik Szoboszlai (22 de ani, mijlocaș ofensiv, Liverpool)

Republica Moldova: Oleg Reabciuk (25 de ani, fundaș stânga, Spartak Moscova)

Ucraina: Anatoliy Trubin (22 de ani, portar, Benfica), Oleksandr Zinchenko (26 de ani, fundaș stânga, Arsenal), Vitaliy Mykolenko (24 de ani, fundaș stânga, Everton), Mykhaylo Mudryk (22 de ani, extremă stânga, Chelsea)

Macedonia de Nord: Eljif Elmas (23 de ani, mijlocaș central, Napoli)

Kosovo: Arijanet Muric (24 de ani, portar, Burnley), Amir Rrahmani (29 de ani, fundaș central, Napoli), Milot Rashica (27 de ani, extremă dreapta, Beșiktaș), Vedat Muriqi (29 de ani, atacant, Mallorca)

Albania: Elseid Hysaj (29 de ani, fundaș dreapta, Lazio), Kristjan Asllani (21 de ani, mijlocaș defensiv, Inter)

Serbia: Djordje Petrovic (23 de ani, portar, Chelsea), Filip Kostic (30 de ani, mijlocaș stânga, Juventus), Luka Jovic (25 de ani, atacant, Fiorentina), Dusan Vlahovic (23 de ani, atacant, Juventus)

Georgia: Giorgi Mamardashvili (22 de ani, portar, Valencia), Khvicha Kvaratskhelia (22 de ani, extremă stânga, Napoli), Georges Mikautadze (22 de ani, atacant, Ajax)

Isarel: Daniel Peretz (23 de ani, portar, Bayern Munchen), Oscar Gloukh (19 ani, mijlocaș ofensiv, FC Salzburg),Liel Abada (21 de ani, extremă dreapta, Celtic)

Slovacia: Milan Skriniar (28 de ani, fundaș central, PSG), Stanislav Lobotka (28 de ani, mijlocaș defensiv, Napoli)

Slovenia: Jan Oblak (30 de ani, portar, Atletico Madrid), Benjamin Sesko (20 de ani, atacant, RB Leipzig)

Austria: David Alaba (31 de ani, fundaș central, Real Madrid), Konrad Laimer (26 de ani, mijlocaș central, Bayern Munchen), Christoph Baumgartner (24 de ani, mijlocaș ofensiv, RB Leipzig), Marcel Sabitzer (29 de ani, mijlocaș central, Borussia Dortmund), Patrick Wimmer (22 de ani, extremă dreapta, Wolfsburg)

Croația: Josko Gvardiol (21 de ani, fundaș central, Manchester City), Borna Sosa (25 de ani, fundaș stânga, VfB Stuttgart), Mateo Kovacic (29 de ani, mijlocaș central, Manchester City), Lovro Majer (25 de ani, mijlocaș central, Wolfsburg), Petar Musa (25 de ani, atacant, Benfica)

Cehia: Tomas Soucek (28 de ani, mijlocaș defensiv, West Ham United), Adam Hlozek (21 de ani, atacant, Bayer Leverkusen)

Adrian Mazilu, marele pariu al lui Hagi

Fotbalul românesc își pune mari speranțe și în Adrian Mazilu (17 de ani), de la Farul Constanța. Tânărul jucător a fost vândut la Brighton, pentru 3 milioane de euro, dar va mai juca în Liga 1 până la 1 ianuarie. 

Rămâne de văzut dacă el va fi păstrat de antrenorul Roberto De Zerbi sau trimis sub formă de împrumut în altă parte.

La fel s-a întâmplat cu Tudor Băluță atunci când a semnat cu Brighton. El a fost împrumutat pe rând la Farul (fosta Viitorul), ADO Den Haag și Dinamo Kiev. În cele din urmă contractul i-a expirat și Farul l-a transferat definitiv.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!