FOTO Dacia a lansat primul Duster Pick-up! Anuntul OFICIAL a fost facut in urma cu putin timp

Dacia Duster Pick-up Dacia Dacia Duster Masini
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 07 Octombrie 2014, 16:02
Data actualizarii: Marti 07 Octombrie 2014, 16:09

Dacia a lansat un Duster Pick-Up printr-un parteneriat cu OMV-Petrom. 

COMUNICATUL OFICIAL DE PRESA:

Dacia, principalul producator auto din Romania, grupul OMV Petrom, cel mai mare producator de titei si gaze din Romania, alaturi de Romturingia, carosier independent, anunta livrarea primelor vehicule Dacia Duster Pick-Up.
Rezultat al unui proiect de transformare, acesta a fost produs special pentru a raspunde cerintelor OMV Petrom.

Ceremonia de inmanare a cheilor primelor 10 vehicule a avut loc marti, 7 octombrie 2014, la uzina Dacia de la Mioveni, in prezenta domnului Nicolas Maure, Director General Grup Renault Romania, a domnului Gabriel Selischi, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Explorare si Productie si a domnului Stelian Ion, Director General al SC Romturingia SRL.

Parteneriatul dintre cele trei companii prevede livrarea a peste 500 de vehicule pana la finalul anului 2015.

Vehiculele Duster Pick-Up produse pentru OMV Petrom sunt derivate din modelul 4x4 de serie si sunt echipate cu motorul 1.5 dCi, de 110 CP., fiind modificate pentru a raspunde nevoilor specifice industriei de petrol si gaze. Ele ofera o cabina simpla, cu doua locuri si o luneta de dimensiuni medii, protejata de un grilaj. Cabina este ranforsata exterior. Bena are o lungime de 1,7 metri si poate transporta o incarcatura de pana la 450 de kilograme.

Proiectul de conversie al autovehiculului Duster in versiune Pick-Up a demarat la finele anului 2012 si a cuprins realizarea mai multor prototipuri, urmata de obtinerea omologarii din partea Grupului Renault, a omologarii RAR de catre Romturingia cu sprijinul Grupului Renault si in final, a pregatirii pentru fabricatie.

„Duster Pick-Up ilustreaza capacitatea Dacia de a raspunde solicitarilor clientilor cu produse adaptate nevoilor acestora. in acest caz, este vorba despre OMV Petrom, grup cu care avem o colaborare fructuoasa si de lunga durata. in acelasi timp, Duster Pick-Up reprezinta un nou etalon in parteneriatul cu Romturingia, una din cele mai importante societati specializate in conversii de vehicule si in amenajarea de caroserii din Romania. Sunt convins ca Duster Pick-Up se va dovedi solutia potrivita la toate solicitarile clientului nostru”, a declarat Nicolas Maure, Director General Grup Renault Romania.


Vehiculele utilitare de teren sunt esentiale pentru activitatea noastra. OMV Petrom are peste 9.000 de sonde active, care necesita monitorizare si mentenanta. Multe dintre ele sunt situate departe de drumurile nationale si de aici apare necesitatea unor vehicule de teren cu care sa putem transporta si echipamente. Sunt multumit ca vom putea folosi vehicule romanesti si pentru aceste sarcini, in conditiile in care vom putea reduce si costurile in acelasi timp, a declarat Gabriel Selischi, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil de activitatile de Explorare si Productie.

„Proiectul de transformare al modelului Duster in versiune Pick-Up a reprezentat pentru noi o adevarata provocare careia i-am facut fata prin mobilizarea tuturor echipelor noastre. Suntem mandri de rezultatul obtinut si de faptul ca am reusit, intr-un termen scurt conform standardelor industriei auto, sa oferim solutia potrivita la cerintele unui caiet de sarcini foarte exigent”, a precizat la randul sau Stelian Ion, Director General SC Romturingia SRL.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!