Cele două echipe și-au dat întâlnire pe ”Metropolitano”, în turul semifinalelor UEFA Champions League. Totul se va decide în returul programat marți, 5 mai, de la ora 22:00, pe ”Emirates”, la Londra.
Spaniolii exultă după ce Atletico Madrid - Arsenal s-a încheiat 1-1: ”El ne-a salvat!”
Atletico Madrid - Arsenal s-a încheiat 1-1.
Foto: Imago Images
Echipa pregătită de Mikel Arteta a deschis scorul în finalul primei părți, mai exact în minutul 44, după ce Viktor Gyokeres a transformat o lovitură de la 11 metri.
În fapt, ambele goluri marcate în capitala Spaniei, în turul semifinalei de la ”masa bogaților”, au fost înscrise din penalty. Julian Alvarez a restabilit egalitatea de la punctul cu var în minutul 56.
Arsenal putea beneficia de al treilea penalty al meciului,l după ce în minutul 78 Eberechi Eze a căzut în careu, iar ”centralul” a arătat punctul de la 11 metri.
Doar că VAR-ul a intervenit și a întors faza, iar ”tunarii” nu au mai beneficiat de niciun penalty. ”VAR-ul a salvat-o pe Atletico Madrid”, a scris publicația Marca.com la capătul celor 90 de minute.
Echipele de start
Atletico Madrid (4-4-2): Oblak - M. Llorente, Pubill, Hancko, Ruggeri - G. Simeone, Koke (cpt.), J. Cardoso, Lookman - Griezmann, Alvarez; Rezerve: Musso, Esquivel - Mendoza, Sorloth, Baena, Almada, Lenglet, Molina, Vargas, Le Normand, Bonar, Julio Diaz; Antrenor: Diego Simeone
Arsenal (4-3-3): Raya - White, Saliba, Gabriel, Hincapie - Odegaard (cpt.), Zubimendi, Rice - Madueke, Gyokeres, Martinelli; Rezerve: Kepa, Setford - Mosquera, Saka, G. Jesus, Eze, Norgaard, Trossard, Calafiori, Lewis-Skelly, Dowman, Salmon; Antrenor: Mikel Arteta
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News











