Situația bizară la un club din Champions League. Un jucător de top a fost suspendat pentru că nu a dat mâna cu antrenorul

Union Berlin Champions League David Datro Fofana Liga Campionilor
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 26 Octombrie 2023, 16:19
Data actualizarii: Joi 26 Octombrie 2023, 16:19

Union Berlin evoluează în premieră în grupele UEFA Champions League în acest sezon, dar clubul are parte de un parcurs dificil în Grupa C.

 

Nemții au pierdut toate meciurile din tur, contra celor de la Real Madrid, Napoli și Braga. După ultimul joc, scor 0-1 contra lui Napoli, s-a iscat un scandal în interiorul clubului.

Fofana de la Union Berlin, suspendat pentru 7 zile

Clubul a decis să-l suspende pe atacantul David Datro Fofana (20 de ani) pentru o perioadă de 7 zile, ca urmare a acelui joc. Conform jurnalistei Lisa de Ruiter, Fofana a refuzat să dea mâna cu antrenorul Urs Fischer (57 de ani) la finalul partidei.

Union Berlin a luat act de gestul lui Fofana și i-a interzis să mai vină la antrenament pentru următoarea săptămână. Ivorianul a fost titular contra lui Napoli, iar Fischer l-a schimbat în minutul 70. Acesta nu a avut nicio realizare în duelul cu Napoli.

Fofana a ajuns la Berlin în perioada de mercato din vară. El a fost împrumutat până la finalul sezonului de la Chelsea.

Chelsea a plătit 12 milioane de euro pentru el

Atacantul David Datro Fofana a crescut în Coasta de Fildeș. Acesta și-a început cariera la Abidjan City FC, club care l-a vândut în 2021 la Molde.

Fofana a impresionat total în Norvegia. El a înscris 24 de goluri și a livrat zece pase decisive, în 65 de meciuri oficiale. În perioada petrecută la Molde a câștigat un titlu și o Cupă a Norvegiei.

În luna ianuarie, Chelsea a plătit 12 milioane de euro pentru transferul său. Tânărul ivorian s-a adaptat cu greu la Londra, astfel că a fost trimis la Union Berlin, sub formă de împrumut.

Fofana a strâns până acum 11 meciuri oficiale la Union Berlin, unde nu a reușit până acum să marcheze.

Conform site-ului de specialitate Transfermarkt, cota sa de piață se ridică acum la 10 milioane de euro. Fofana are la activ și trei selecții în naționala de seniori a Coastei de Fildeș.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!