Ce a devenit Champions League! Pe vremuri, aici erau numai dueluri de top, între campioanele unor țări puternice. Astăzi, din dorința de a genera mai multe meciuri și mai mulți bani, UEFA a creat o competiție extinsă, în care se succed partidele dezechilibrate.
Un exemplu perfect, în acest sens, a fost Kairat Almaty – Real Madrid (0-5). Meci pentru care „galacticii“ au parcurs 7.000 de kilometri dus, 7.000 de kilometri întors, au schimbat mai multe fusuri orare, ca să dea cu terenul în cap unei echipe de cu totul alt nivel.
Chiar și așa, meciul de marți a avut și părți bune. În primul rând, a creat un val uriaș de entuziasm, în Kazahstan, dovadă și felul în care a fost primită delegația Realului, în această țară din Asia centrală. Iar entuziasmul localnicilor n-a fost afectat nici de scorul înregistrat pe teren. Pentru că, la conferința lui Xabi Alonso, s-a petrecut un episod simpatic.
Aici, un jurnalist local a luat cuvântul, însă nu pentru a adresa vreo întrebare antrenorului Realului, ci pentru a-i oferi un cadou. Explicând că știe că Xabi Alonso e un pasionat al pescuitului, ziaristul kazah a pus pe masă un... pește! O jucărie care repeta „1, 2, 3, Hala Madrid“ cu vocea lui Kylian Mbappe!
Imaginile de mai jos, cu momentul inedit de la conferință, s-au viralizat imediat în presa internațională.