VIDEO Rezultatele din turul 3 preliminar din Champions League! Cât s-a încheiat Malmo - PAOK, duelul care ar putea da viitoarea adversară a lui FCSB
Prima manșă din această fază a competiției se dispută în zilele de marți și miercuri.
PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a terminat la egalitate cu echipa suedeză Malmo FF, 2-2, marţi seara, în deplasare, în prima manşă din turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor.
Scandinavii au condus de două ori, prin golurile marcate de Pontus Jansson (28) şi Sebastian Nanasi (67), dar campioana Greciei a egalat de fiecare dată, mai întâi prin Taison (42), iar apoi prin Abdul Rahman Baba (75).
În cazul în care va trece de Sparta Praga, FCSB va juca în play-off-ul Ligii Campionilor cu învingătoarea dintre Malmo FF şi PAOK Salonic.
Istvan Kovacs, la centru în Lille - Fenerbahce 2-1
Lille a învins-o dramatic pe Fenerbahce cu scorul de 2-1, pe teren propriu, într-un meci arbitrat de românul Istvan Kovacs.
Kosovarul Edon Zhegrova a marcat golul victoriei (90+1), după ce echipa antrenată de Jose Mourinho egalase prin Irfan Can Kahveci (80).
Lille a deschis scorul prin Tiago Santos (12).
Rezultatele de marţi
Qarabag FK (Azerbaidjan) - PFC Ludogoreţ 1945 Razgrad (Bulgaria) 1-2
AC Sparta Praga (Cehia) - FCSB (România) 1-1
Malmo FF (Suedia) - PAOK Salonic (Grecia) 2-2
FC Midtjylland (Danemarca) - Ferencvarosi TC (Ungaria) 2-0
FC Dinamo Kiev (Ucraina) - Glasgow Rangers FC (Scoţia) 1-1
LOSC Lille (Franţa) - Fenerbahce SK (Turcia) 2-1
FC RB Salzburg (Austria) - FC Twente Enschede (Olanda) 2-1
Partidele de miercuri
Slovan Bratislava (Slovacia) - APOEL Nicosia (Cipru)
Jagiellonia Bialystok (Polonia) - FK Bodo/Glimt (Norvegia)
SK Slavia Praga (Cehia) - Royal Union Saint-Gilloise (Belgia)
* Meciurile din manşa secundă sunt programate pe 13 şi 14 august. Agerpres
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News