Printre jucătorii criticați în termeni duri de Gigi Becali după eșecul din Andorra s-a numărat și Ștefan Târnovanu. Portarul lui FCSB l-a înfuriat pe omul de afaceri după ultimele sale prestații, iar acum este amenințat cu banca de rezerve.

Ștefan Târnovanu, după Inter Escaldes - FCSB 2-1: "O seară penibilă, mi-e jenă"

La fel ca Becali, Târnovanu recunoaște că FCSB nu are nicio șansă la faza principală a Ligii în cazul în care evoluții precum cea din Andorra se vor repeta.

"A fost o seară penibilă, am jucat foarte, foarte slab. După golul lui Risto a fost o oarecare linişte, am avut un avantaj, dar am luat acel gol uşor care a plecat de la mine. Am vrut să pasez cu Mihai, am lovit-o greşit şi am luat gol la acea fază. Apoi, au venit peste noi. Nu am mai ajuns la poartă şi s-a terminat cu un rezultat de care mie mi-e jenă

Dacă vom juca precum în această dublă nu avem nicio şansă la Champions League. Avem timp să ne trezim. Urmează un meci în campionat, apoi iar în turul 2. Să vedem, nu contează cu cine jucăm. Trebuie să jucăm bine, să nu mai facem greşeli în apărare pentru că am primit trei goluri în dublă manşă şi cu atâtea goluri primite nu ne putem califica mai departe. Suntem obligaţi să câştigăm fiecare meci nu doar la Petrolul", a spus Târnovanu, potrivit as.ro.

Pentru FCSB urmează meciul din Superliga cu Petrolul, la Ploiești, sâmbătă, de la ora 21:30. Gigi Becali a anunțat că la această partidă va apăra Lukas Zima, iar Ștefan Târnovanu va fi trecut pe bancă.

Gigi Becali: "Târnovanu ne-a băgat în tot rahatul ăsta"

În cadrul intervenției sale, la Prima Sport, patronul roș-albaștrilor l-a călcat pe Târnovanu în picioare și a anunțat că acesta va pierde postul de titular.

A salvat Târnovanu? Păi, Târnovanu a salvat? (n.r. – echipa în Andorra). O să vedeţi că nu mai apără el cu Petrolul, că el ne-a băgat în tot rahatul ăsta! O să vedeţi, apără Zima! El pasează acolo, în stânga, vrea să arate că e pasator... Tu nici nu ştii să dai, că eşti ciung! De acolo au pornit toate. Am văzut de la început că o să avem probleme“, a spus Becali.