După o primă repriză tăcută, în actul secund Inter a dat tonul. Mai întâi, Federico Dimarco a deblocat tabela de marcaj în minutul 81, ca în minutele suplimentare Andy Diouf (90+4') să închidă scorul la 2-0.

Parteneriat letal format de Chivu la Inter: ”Arma principală / Au străpuns apărarea adversă ca untul”

Publicația TuttoMercatoWeb a evidențiat doi jucători după ce Inter a reușit să obțină toate cele trei puncte la Dortmund, în Germania, la ”masa bogaților”. E vorba despre Yann Bisseck și despre Federico Dimarco.

Chivu l-a jucat mai întâi pe Bisseck pe partea dreaptă, apoi l-a plasat ulterior pe stânga, iar italienii au remarcat că, fundașul lateral a format un parteneriat letal cu Dimarco.

”Bisseck a format cu Dimarco un parteneriat care a străpuns apărarea adversă ca untul, transformându-se într-o extremă. Iar în defensivă a fost debordant: a închis totul.

Cei doi au reprezentat arma principală a lui Inter pe partea stângă”, a scris sursa anterior menționată.

Inter a încheiat pe locul 10 în clasamentul Champions League cu 15 puncte și a ratat la o singură lungime primele 8. ”Nerazzurrii” vor juca însă în play-off-ul pentru optimile primăverii europene.

Ce urmează pentru Inter

Pentru Inter urmează meciul cu Cremonese de duminică seară, de la ora 19:00, în etapa cu numărul 23 din primul eșalon al Italiei, Serie A.