Motivul pentru care Mihai Stoica l-a ironizat pe Vincent Kompany după Bayern - PSG: ”L-a cam dereglat!”

Motivul pentru care Mihai Stoica l-a ironizat pe Vincent Kompany după Bayern - PSG: ”L-a cam dereglat!” Liga Campionilor

PSG s-a calificat în finala Champions League după ce a remizat cu Bayern Munchen în cea de-a doua manșă a semifinalelor. 

Partida a avut parte de unele faze controversate, iar Vincent Kompany a făcut acuzații grave la finalul meciului, susținând că arbitrul Joao Pinheiro a avantajat echipa antrenată de Luis Enrique.

Vincent Kompany, ironizat de Mihai Stoica

  • Vincent kompany 24

Mihai Stoica l-a ironizat pe Vincent Kompany după ce a văzut declarațiile făcute de antrenorul lui Bayern Munchen după meci. Oficialul de la FCSB a spus că PSG a dominat-o clar pe Bayern Munchen și nu a ezitat să se lege de ținuta antrenorului lui Bayern Munchen.

Nu prea cred că a văzut meciul. Poate s-a uitat la alt meci sau probabil că outfitul (n.r. – ținuta) l-a cam dereglat. Ce meci o fi văzut Kompany nu știu… eu n-am văzut două echipe egale. Am văzut o echipă care a jucat fotbal și una care n-a jucat nimic. Am mai văzut și un antrenor care se agita pe margine și se bucura la un gol dat în minutul 90+4”, a spus Mihai Stoica la Prima Sport.

Ce a spus Vincent Kompany după meci

„Le-am zis jucătorilor că înțeleg că sunt dezamăgiți. Am dat totul, a fost un meci al detaliilor. Dar trebuie să ne uităm la unele decizii pe care arbitrii le-au luat de-a lungul acestor două meciuri.

Nu e niciodată o scuză, dar contează. Dacă ne uităm la ambele manșe, au fost prea multe decizii luate împotriva noastră.

Dacă ne uităm la ambele faze, haideți să avem puțină logică... E ridicol! Era cu mâna pe sus, îl lovește clar, dar pentru că mingea vine de la colegul său nu e penalty. Nu e povestea completă a meciului, dar în final a fost o dublă manșă decisă de o diferență de doar un gol. 

Iar la cealaltă fază, cu al doilea cartonaș galben, am crezut că urmează să îl dea, iar apoi am simțit că s-a răzgândit pentru că avea deja un galben și nu a vrut să îl dea pe al doilea. Așa că s-a întors asupra fazei cu Konrad Laimer. Am revăzut imaginile și nu am văzut să fi fost henț. Ei spun că a fost, așa că nu știu", a declarat Vincent Kompany, imediat după meci.  

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!